Iohannis i-a numit pe Daniel Suciu şi Răzvan Cuc în funcţiile de miniştri

Economica.net
21 02. 2019
iohannis_87654234_92156800

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi decretul pentru numirea viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice şi pentru numirea în funcția de membru al Guvernului a lui Alexandru-Răzvan Cuc,  pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, miercuri, președintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a miniștrilor pentru portofoliile Dezvoltării Regionale și Transporturilor. Ulterior, şeful statului şi premierul au avut şi o discuţie telefonică.

„Am făcut aceste nominalizări pentru a pune capăt situației de blocaj a activității Guvernului, mai ales că perioada de interimat la cele două ministere expiră. Dezvoltarea regională și transporturile sunt două domenii cheie, pentru care am prevăzut prin legea bugetului de stat sumele necesare pentru realizarea investițiilor de care România are nevoie. Pentru buna implementare a proiectelor de investiții este necesară coordonarea de către miniștri cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor. Îmi exprim speranța că interesele României vor prima și, în scurt timp, Guvernul va putea să-și desfășoare activitatea în echipă completă”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.