Iohannis: În perioada următoare, vom supune dezbaterii publice proiectul de viziune pentru o Românie modernă şi europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, printr-un mesaj transmis în cadrul Galei 'Din apreciere pentru tine' organizată de Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor, că în perioada următoare va fi supus dezbaterii publice 'proiectul de viziune pentru o Românie modernă şi europeană'.
Economica.net - joi, 08 mart. 2018, 20:52
Iohannis: În perioada următoare, vom supune dezbaterii publice proiectul de viziune pentru o Românie modernă şi europeană

‘În perioada următoare, vom supune dezbaterii publice proiectul de viziune pentru o Românie modernă şi europeană, elaborat în cadrul Comisiei prezidenţiale pentru Proiectul de Ţară. Tocmai pentru că antreprenoriatul este factorul cheie al dezvoltării iar antreprenoriatul feminin este indiciul modernităţii în societate şi al şanselor deschise în economie, vă invit să vă alăturaţi acestui demers consultativ, pentru că, sunt convins, contribuţia dumneavoastră aduce plusvaloare, dar şi valori în plus pentru viitorul României!’, a afirmat preşedintele Iohannis, în mesajul său care a fost prezentat de Cosmin-Ştefan Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit şefului statului, antreprenoriatul feminin românesc are ‘un imens potenţial’.

‘Este însă nevoie de mai mult curaj, pentru ca femeile de afaceri să îndrăznească să devină modele de succes în şi mai multe domenii. Totodată, este necesară o susţinere consistentă şi din partea decidenţilor în materie de politici publice, iar eu doresc să vă asigur de întregul meu sprijin. Am convingerea că, şi prin eforturile şi implicarea dumneavoastră, economia şi societatea noastră vor progresa în deplin acord cu viziunea proactivă, cu valorile şi pasiunea neobosită care vă caracterizează munca’, a transmis Iohannis.

El a precizat că indicatorii privind iniţiativa antreprenorială în rândul femeilor plasează România pe un loc bun în clasamentele de profil.

‘Aproape 40% dintre afacerile din România sunt conduse de femei iar managementul de top este feminin pentru aproximativ o treime dintre IMM-urile din ţara noastră. Aceşti indicatori s-au îmbunătăţit continuu în ultimul deceniu iar România se găseşte, în prezent, în topul clasamentului european privind echitatea salarială între bărbaţi şi femei’, a arătat Iohannis.

Preşedintele a menţionat comerţul şi serviciile ca domenii în care pot fi regăsite, cu preponderenţă, companii cu întreprinzători femei.

‘Dar femeile s-au afirmat prin performanţe notabile în multe alte sectoare, definitorii pentru economia viitorului, cum ar fi industriile creative şi inovative, care includ domenii cu mare potenţial, precum sectorul IT. Cunosc faptul că numeroase femei din România privesc cu încredere reorientarea către antreprenoriat iar acest interes merită permanent încurajat. Mediul antreprenorial întâlneşte însă şi obstacole, care transformă uneori afacerile într-o luptă continuă cu birocraţia, corupţia şi cu instabilitatea din sfera deciziilor economice’, a susţinut Iohannis.

Totodată, preşedintele a evidenţiat că preocupările antreprenoriatului feminin sunt comune tuturor întreprinzătorilor din România, prin nevoia de predictibilitate şi sustenabilitate.

‘În prezent, România se poate lăuda cu o creştere economică record de 7%, însă contextul macroeconomic nu este lipsit de provocări sau riscuri, unele deja semnalate prin dinamica ascendentă a inflaţiei, a dobânzilor şi cursului valutar, care afectează şi planurile de afaceri ale întreprinzătorilor. Ştim cu toţii că mediul de afaceri îşi doreşte politici echilibrate, abordări prudente şi măsuri fiscale fundamentate, care să faciliteze dezvoltarea antreprenorială, nu să o perturbe, aşa cum am văzut că s-a întâmplat recent, prin degringolada din sistemul salarial şi transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajatului’, a apreciat Iohannis.

De asemenea, şeful statului a precizat că România are nevoie de o viziune clară asupra dezvoltării antreprenoriatului, o viziune inteligentă pe termen lung, prin care antreprenoriatul românesc să devină ‘coloana vertebrală a unei clasei de mijloc autentice în societatea noastră’.

‘Sunt convins că prin astfel de iniţiative, de coagulare a energiilor antreprenoriale din partea femeilor de afaceri, România va avea de câştigat mult şi pe termen lung. Femeile care conduc astăzi afaceri de succes, de milioane sau miliarde de euro, sunt cea mai bună dovadă că şi la noi se poate, sunt cel mai bun exemplu de competitivitate şi progres din economia noastră’, a mai transmis Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...