Iohannis, în vizită în Harghita şi Covasna: Descentralizarea e obligatorie, dar autonomia pe criterii etnice nu e de dorit. Inhibă dezvoltarea

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că descentralizarea este obligatorie în România, iar regionalizarea este "de dorit", însă s-a arătat împotriva ideii autonomiei, după ce şeful CJ Covasna, Tamas Sandor, a cerut acest lucru pentru zona Ţinutului Secuiesc, explicând că este o idee respinsă şi la nivel european, pentru că "inhibă dezvoltarea", scrie News.ro.
Economica.net - mar, 18 iul. 2017, 08:07
Iohannis, în vizită în Harghita şi Covasna: Descentralizarea e obligatorie, dar autonomia pe criterii etnice nu e de dorit. Inhibă dezvoltarea

Iohannis a spus în discursul său din cadrul dezbaterii „Coerenţă şi transparenţă – exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna”, cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţele Harghita şi Covasna, că sunt trei teme despre care toată lumea se aşteaptă să vorbească: descentralizare, regionalizarea şi autonomie, scrie News.ro.

El a afirmat că descentralizarea este „obligatorie”, pentru a asigura creşterea economică, iar regionalizarea este „de dorit”, dacă se face în aşa fel încât să ducă la modernizarea administraţiei.

„Autonomia locală şi regională ajută, dar autonomia pe criterii entice nu este de dorit, pentru că ar inhiba dezvoltarea. La aceste concluzii s-a ajuns la nivel european, unde chiar se recomandă ca în cazul unei regionalizări să nu se realizeze delimitarea regională pe linia de delimitare etnică”, a spus preşedintele.

Iohannis a făcut aceste declaraţii după ce preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, i-a cerut, în discursul său, autonomie pentru zona locuită preponderent de maghiari în Transilvania.

„Domnule preşedinte, noi nu vrem autonomie pe criterii etnice, şi declar încă odată şi în faţa presei, noi nu vrem autonomie pe criterii etnice. Noi vrem autonomie pentru bunăstarea şi pacea în regiune, o autonomie de tip UE. Dacă vreţi să dau un exemplu, tipul Tirolului de sud, unde germanii convieţuiesc în pace şi bunăstarea cu majoritatea din Italia”, a spus şeful CJ Covasna.

Iohannis: Intoleranţa, respingerea celor de altă etnie sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei ţării

Intoleranţa, respingerea celor de altă etnie sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei comunităţilor respective, dar şi a ţării în ansamblu, consideră preşedintele Klaus Iohannis.

‘Apreciez foarte mult echilibrul de care dă dovadă marea majoritate a aleşilor locali din judeţele Harghita şi Covasna. Adesea v-aţi constituit într-un liant între minoritate şi majoritate şi aţi reuşit astfel să creaţi o punte între actul decizional local şi central. Din păcate, însă, de prea multe ori realităţile din judeţele dvs., locuite în majoritate de maghiari, sunt interpretate de o parte sau de alta într-o manieră care dezbină, care nu face decât să accentueze diferenţele şi să promoveze ostilitatea. Intoleranţa, respingerea celor de altă etnie, indiferent dacă sunt practicate de reprezentanţi ai minorităţilor sau ai majorităţii sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei atât a comunităţilor cât şi a ţării în ansamblu. La fel cu izolarea acestor comunităţi, nu este de natură să favorizeze progresul, dimpotrivă. Tocmai participarea la viaţa publică a întregii societăţi este cea care conduce la o mai bună apărare a intereselor legitime ale acestor comunităţi’, a declarat şeful statului, marţi, la Miercurea Ciuc.

El a arătat că au trecut mulţi ani de când un preşedinte ‘a păşit’ în această zonă într-o vizită oficială. ‘Am ţinut în mod special să vin în această zonă minunată, cu oameni puşi pe treabă, pentru a vă cunoaşte. După cum probabil aţi aflat deja, agenda mea de azi cuprinde mai multe acţiuni. Sunt sigur că aerul de aici şi decorul natural deosebit, dar mai ales oamenii, mă vor face nu numai să-mi amintesc cu plăcere întâlnirea noastră, dar şi să mă întorc cât de curând. Am venit aici să vă ascult cu foarte mare atenţie. Sunt sigur că doar prin dialog şi printr-un parteneriat autentic, nu unul mimat, între reprezentanţii de la centru şi cei locali pot fi găsite cele mai bune soluţii la dificultăţile pe care le întâmpinaţi’, a spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, marţi, vizita în Harghita şi Covasna, cu o dezbatere alături de reprezentanţii administraţiei publice locale din cele două judeţe. În debutul dezbaterii, după imnul României, a fost cântat imnul Ţinutului Secuiesc de către întreaga sală şi de către preşedinţii CJ Harghita şi Covasna, care se aflau pe scenă, alături de şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...