Iohannis, investitorilor americani: Dimensiunea economică România-SUA este una dintre priorităţile mele
Klaus Iohannis a avut, joi, la New York, o întâlnire cu reprezentanţi ai unor investitori instituţionali şi bănci de investiţii din Statele Unite ale Americii, ocazie cu care a amintit de importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, potrivit Mediafax.
„Deşi dimensiunea de securitate se află la baza Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, ştim că dimensiunea economică a relaţiei noastre are potenţialul de a ajunge la acelaşi statut. (…) Este una dintre priorităţile mele să dezvoltăm dimensiunea economică”, a spus preşedintele.
Klaus Iohannis le-a transmis investitorilor mai multe date despre economia românească, în special în relaţile bilaterale. Astfel, preşedintele a afirmat că în ultimii 5 ani s-a dublat comerţul dintre România şi SUA, atingând 2 miliarde de dolari în 2014.
„Sperăm că această tendinţă ascendentă va continua, astfel încât SUA să devină unul dintre principalii investitori în România”, a afirmat preşedintele.
Mai mult, în ceea ce priveşte potenţialul economic al România, Iohannis a spus că, dincolo de avantajele precum forţa de muncă calificată şi competitivă sau poziţia geostrategică, România este acum o „economie stabilă şi previzibilă”. Preşedintele a menţionat creşterea cu 3,8% a PIB în prima jumătate a anului 2015, România fiind una dintre economiile din Europa care s-a dezvoltat cel mai rapid, dar şi nivelul scăzut al datoriilor.
„Ne aşteptăm ca această tendinţă să continue şi chiar să se accelereze în anii următori”, a spus Iohannis, referindu-se la al cincilea an consecutiv de creştere economică a României.
Preşedintele a atras însă atenţia că România este conştientă de dificultăţile şi problemele care persistă în anumite domenii. „Preocuparea investitorilor privind nevoia de a spori transparenţa sau predictibilitatea fiscală şi legislativă este în întregime legitimă”, a spus Iohannis, dând asigurări că România face eforturi pentru a remedia aceste probleme.