Iohannis l-a primit la Cotroceni pe premierul moldovean: Puteţi să vă bazaţi oricând şi mult pe România

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, context în care a afirmat că ţara vecină se poate baza oricând şi mult pe România. 
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 15:29
Iohannis l-a primit la Cotroceni pe premierul moldovean: Puteţi să vă bazaţi oricând şi mult pe România

‘O să aveţi sprijin şi în continuare. Ştiţi că puteţi să vă bazaţi oricând şi mult pe România’, i-a transmis Iohannis premierului moldovean. 

Iohannis a afirmat că România este ‘principalul promotor al Republicii Moldova în domeniul afacerilor europene’. 

El şi-a exprimat regretul că premierul moldovean nu a putut ajunge la Parlament din cauza unei defecţiuni tehnice a avionului cu care acesta a ajuns de la Bruxelles la Bucureşti. 

‘Este regretabil că datorită unei defecţiuni tehnice nu aţi ajuns în Parlament, dar aţi văzut că deja Parlamentul a votat cu mult entuziasm acest proiect, care prevede un sprijin financiar destul de important pentru Republica Moldova şi sunt foarte bucuros să constat că împreună am reuşit, aici, în România, să parcurgem foarte repede toţi paşii instituţionali şi cred că este un semn destul de evident al faptului că noi vorbim mult despre Moldova, despre sprijinul pe care îl dăm Moldovei, şi dacă este nevoie îl şi facem’, a arătat Iohannis.

Şeful statului a precizat că este prima vizită oficială a premierului moldovean la Cotroceni şi a amintit de întâlnirea informală pe care cei doi au avut-o la New York, în marginea reuniunii ONU. 

Oficialul moldovean a precizat că a ţinut să vină la Bucureşti pentru a mulţumi autorităţilor române pentru sprijinul oferit Republicii Moldova. 

‘Am ţinut să vin la Bucureşti (…) după Bruxelles. Am avut o vizită bună, scurtă, la Bruxelles şi mizam să ajung la timp la Bucureşti ca să mulţumesc autorităţilor române, dvs. personal, Parlamentului, Guvernului României pentru sprijinul pe care ni-l acordă constant şi mai ales acum într-un moment crucial pentru ţara noastră care urmează să-l depăşim cu eforturi comune pentru a asigura continuitatea reformelor şi schimbărilor care au început cu ceva timp în urmă’, a arătat Streleţ. 

El a subliniat că suportul României pentru integrarea R. Moldova în UE a fost constant, permanent şi foarte sincer în diferite domenii. 

La întâlnirea de la Cotroceni a participat şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz repinge cererea lui Trump ca statele NATO să-și crească bugetele de Apărare până la 5% din PIB
Olaf Scholz repinge cererea lui Trump ca statele NATO să-și crească bugetele de Apărare până la 5% din PIB
Cancelarul german Olaf Scholz a respins luni cererea preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, ca Germania şi alţi aliaţi din NATO să aloce cel puţin 5% din PIB pentru cheltuieli de......
Federația Română de Canotaj și CNIR au semnat un protocol pentru amenajarea unei piste olimpice pe amplasamentul gropilor de împrumut aferente drumului de mare viteză București – Giurgiu
Federația Română de Canotaj și CNIR au semnat un protocol pentru amenajarea unei piste olimpice pe amplasamentul gropilor ...
Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi directorul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere ...
Forumul Economic Mondial de la Davos va fi păzit de avioane de luptă și de câteva mii de soldați elvețieni
Forumul Economic Mondial de la Davos va fi păzit de avioane de luptă și de câteva mii de soldați elvețieni
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea ...
Moscova anunță că Rusia și Iranul vor semna pe 17 ianuarie un „Acord de parteneriat strategic global”, care cuprinde prevederi privind cooperarea economică și militară dintre cele două state
Moscova anunță că Rusia și Iranul vor semna pe 17 ianuarie un „Acord de parteneriat strategic global”, care ...
Rusia şi Iranul vor semna vineri un "Acord de parteneriat strategic global", în timpul unei vizite în Rusia a preşedintelui ...