Iohannis, la inaugurarea celui mai modern resort de golf din ţară: „O investiţie unică, aţi reuşit să puneţi România pe hartă”

Preşedintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă, în judeţul Alba, la inaugurarea celui mai modern resort de golf din România, după o investiţie privată de 15 milioane de euro realizată de Ioan Popa, deţinătorul companiei Transavia, relatează News.ro.
Economica.net - S, 14 oct. 2017, 14:51
Iohannis, la inaugurarea celui mai modern resort de golf din ţară:

„În acest domeniu reuşiţi să puneţi România pe harta mondială”, a declarat şeful statului, transmiţând felicitări celor care au investit ”într-o facilitate publică, ce nu este destinată profitului”.

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, sâmbătă la prânz, în localitatea Teleac, din comuna Ciugud, judeţul Alba, pentru a participa la inaugurarea celui mai modern resort de golf din România.

”Aţi reuşit să realizaţi o investiţie unică în România. Este unică din cel puţin două puncte de vedere”, a mai spus preşedintele, adăugând că România a fost pusă astfel „pe harta mondială”.

La eveniment participă zeci de politicieni şi oameni de afaceri. Sunt prezenţi, printre alţii Ioan Rus şi Vasile Dâncu.

Noul club de golf a fost construit în localitatea Teleac, comuna Ciugud, judeţul Alba, având o suprafaţă de 62 de hectare, după o investiţie cifrată la 15 milioane de euro.

Lucrările au durat aproximativ doi ani, terenul de golf urmând să fie deschis jucătorilor, în primăvara anului viitor.

Mai multe, pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Israel anunţă că pregăteşte retragerea din Gaza pe „linia convenită”
Israel anunţă că pregăteşte retragerea din Gaza pe „linia convenită”
Armata israeliană a anunţat joi că a început pregătirile şi stabileşte un protocol de luptă pentru a se retrage "în curând" din Fâşia Gaza pe linia convenită, se arată într-un......
Acord istoric – Pace în Gaza – Primele reacţii internaţionale. Ce spun UE, Turcia şi SUA
Acord istoric – Pace în Gaza – Primele reacţii internaţionale. Ce spun UE, Turcia şi SUA
Lideri ai instituţiilor europene şi şefii de stat şi de guvern din Franţa, Germania şi Spania au salutat joi dimineaţă ...
Kai-Uwe Trillenberg preia conducerea Mercedes-Benz România de la Natalie Thompson
Kai-Uwe Trillenberg preia conducerea Mercedes-Benz România de la Natalie Thompson
Kai-Uwe Trillenberg va prelua oficial rolul de CEO al Mercedes-Benz România, începând cu 1 decembrie 2025. Natalie Thompson ...
O nouă față pentru Bucur Obor. Compania controlată de One United Properties emite acțiuni noi pentru investiții estimate la 1,5-2 milioane de euro
O nouă față pentru Bucur Obor. Compania controlată de One United Properties emite acțiuni noi pentru investiții estimate ...
Compania Bucur Obor, care administrează centrul comercial cu acelaşi nume din Bucureşti și este controlată indirect ...