Iohannis: La Summitul de la Varşovia este nevoie de decizii care definesc NATO pentru viitor
‘În primul rând, daţi-mi voie să vă spun că nu ne simţim lăsaţi singuri, dimpotrivă, ne simţim foarte bine sprijiniţi de aliaţii din NATO. Nu voi comenta spusele domnului ministru Federal de Externe Steinmeier, domnia sa va clarifica această poziţie şi, cu siguranţă, diplomaţii germani vor duce mesajul clarificator mai departe. Însă, este evident că la Summitul de la Varşovia, NATO va trebui să ia nişte decizii care, pe de-o parte, sunt foarte clare, pe de altă parte, e nevoie de decizii care definesc NATO pentru viitor. Cu siguranţă, este important, şi am subliniat acest lucru de fiecare dată, că noi, din flancul estic, aşteptăm de la aliaţii noştri să fim consideraţi aliaţi egali, să fie considerat întregul flanc estic important pentru NATO şi să existe o abordare şi o consolidare echilibrată a flancului estic. Evident că nu dorim acest lucru în detrimentul flancului sudic, dar dorim să se aplice două principii pe care le foloseşte NATO în ultima vreme tot mai des în explicaţii. Unul este principiul de bază al NATO, ’28 pentru 28’, iar celălalt este principiul apărării ‘360 de grade’, adică se acordă importanţă întregului spectru de ameninţări posibile’, a declarat preşedintele Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă cu omologul său german, Joachim Gauck, întrebat despre recentele afirmaţii făcute de ministrul german de Externe cu privire zona de Est a frontierei NATO.
La rândul său, preşedintele german Joachim Gauck a declarat că aşteaptă cu nerăbdare deciziile Summitului NATO de la Varşovia şi că alături de partenerii din Europa de Est, Centrală şi Sud-Est se va ajunge la o decizie comună la final de reuniune.
‘Summitul se va desfăşura la Varşovia, aştept cu nerăbdare deciziile. Câteodată, diplomaţia germană, atunci când este vorba de Europa de Est, este văzută cu ochi critici pentru că ea încearcă să deschidă şi să menţină deschise uşile pentru dialogul cu Rusia. Nu este vorba de defetism sau de escapatism, adică nu vrem să fugim de responsabilitatea noastră. Noi toţi ştim de unde provin provocările. Iată de ce sunt ferm convins că alături de partenerii noştri şi vecinii noştri din Europa de Est, Centrală şi Sud-Est vom găsi o decizie comună la final de Summit’, a declarat Gauck.
Preşedintele german a adăugat că ‘nimeni, nici în sud, nici în est, nu ar trebui să aibă îndoieli legate de capacitatea şi funcţionabilitatea alianţei NATO’.
‘În ultimele săptămâni, în ultimele luni, am demonstrat că securitatea partenerilor din Estul Europei este foarte importantă pentru noi. Germania va juca în viitorul apropiat un rol foarte important militar în Lituania şi, sigur, în cadrul propriei funcţiuni este parte a strategiei pentru partenerii noştri estici. Vă rog să vedeţi lucrul acesta în contextul celor exprimate de colegii mei politicieni. Nimeni, nici în sud, nici în est, nu ar trebui să aibă îndoieli legate de capacitatea şi funcţionabilitatea alianţei NATO. S-ar putea ca, din când în când, să existe enunţuri diferite dintr-o parte sau alta, dar cu toţii de ce avem NATO, de ce suntem şi trebuie să fim prompţi atunci când este nevoie să ne apărăm. Trebuie să aveţi încredere, noi, germanii nu vom pune sub semnul întrebării acest lucru’, a mai declarat Gauck.