Iohannis: Lucrurile nu sunt în regulă; Guvernul să corecteze nemulţumirilor bugetarilor
‘În public avem opinii foarte diferite. Eu atrag atenţia că lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi avem practic în fiecare zi pichetări, mişcări sindicale, iar guvernanţii se fac că nu văd nimic şi repetă aşa mecanic că totul este în regulă. Lucrurile nu sunt în regulă, dar este treaba Guvernului să vadă unde sunt cauzele acestor nemulţumiri şi să le corecteze’, a spus Iohannis.
El a amintit de întâlnirea avută cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe tema salariilor din sistemul bugetar.
‘Cred că am dat un semnal foarte clar la momentul respectiv. În chestiunea salariilor, lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, sunt probleme, sunt numeroase probleme şi am rugat pe toată lumea implicată în proces să se apuce de treabă şi să îmbunătăţească şi cadrul, şi abordarea specifică’, a adăugat Iohannis.