Iohannis: Ministerul Finanțelor să clarifice dacă Petrom va plăti taxa de solidaritate, el a făcut legea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Ministerul de Finanţe trebuie să clarifice dacă OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate în România, precizând că acesta este iniţiatorul actului normativ asupra căruia Ministerul Energiei nu a fost informat.
AGERPRES - joi, 09 feb. 2023, 11:28
Iohannis: Ministerul Finanțelor să clarifice dacă Petrom va plăti taxa de solidaritate, el a făcut legea

„Dacă va plăti sau nu, o să vă spună cu siguranţă cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanţelor. Am fost puţin surprins când m-am informat după aprobare cum s-a discutat această chestiune şi am aflat că, de exemplu, Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuţie. Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanţe, ceea ce este în principiu în regulă, pentru că vorbim de o taxă sau de un impozit. Dar am fost informat că se lucrează la acest act. Solicitarea mea a fost una singură: ca acest act să fie legal şi clar, adică să nu încalce nicio directivă şi nicio lege în vigoare în România şi să fie atât de clar încât să nu apară discuţii dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor: toată ziua, bună ziua se discută dacă este sau nu este. Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să vină să îl clarifice. Nu-i nimic pierdut”, spus şeful statului, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El a subliniat că „aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema” în această chestiune.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a „eliberat” 12 localități și 100 km din regiunea sa de frontieră Kursk
Rusia a „eliberat” 12 localități și 100 km din regiunea sa de frontieră Kursk
Rusia a declarat marți că a „eliberat” 12 localități și peste 100 de kilometri din regiunea sa frontalieră Kursk, controlată parțial de armata ucraineană, dar unde trupele ruse au......
Top cele mai poluate ţări din lume – România stă cel mai rău din UE.  Pe ce loc sunt Bulgaria, Ungaria, Grecia şi Serbia
Top cele mai poluate ţări din lume – România stă cel mai rău din UE. Pe ce loc sunt Bulgaria, Ungaria, Grecia ...
Doar 7 ţări au atins standardele pentru calitatea aerului ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în cursul anului ...
Ghișeul.ro a vândut titluri de stat Tezaur de 45,5 milioane de lei în 24 de ore
Ghișeul.ro a vândut titluri de stat Tezaur de 45,5 milioane de lei în 24 de ore
Titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei au fost achiziționate în 24 de ore prin intermediul platformei ...
Producătorul de materiale de construcții Holcim a investit peste 700.000 de euro în fabrica sa din Prahova. A redus cu 80% necesarul de apă
Producătorul de materiale de construcții Holcim a investit peste 700.000 de euro în fabrica sa din Prahova. A redus cu ...
Filiala locală a Holcim, companie elvețiană producătoare de materiale de construcții, a investit peste 700.000 de euro ...