Iohannis: Miniştrii de Externe din România, Turcia şi Polonia se vor reuni în această toamnă la Bucureşti

Economica.net
10 07. 2016
klaus_iohannis_conferinta1_35190100

„Cea mai importantă concluzie şi în formatul Bucureşti, dar şi în formatul NATO de acum a fost că dacă colaborăm în domeniul securitar, economic, atunci această colaborare reprezintă o foarte bună garanţie pentru soliditatea flancului estic. Acest lucru l-am convenit şi astăzi şi mergem împreună mai departe. (…) Am convenit să continuăm Formatul Bucureşti şi în toamna acestui an să se întâlnească miniştrii de externe la Bucureşti pentru a pregăti următoarea întâlnire de la nivel înalt, următoarea întâlnire care probabil, şi cred că împreună o vom organiza în 2017, când iarăşi avem de pregătit ceva important pentru următorul Summit, care va avea loc în mod regular în 2018”, a declarat şeful statului, duminică, în conferinţa comună cu omologul său polonez, Andrzej Duda.

El a mai spus că şi în 2017 va fi organizată o întâlnire de tip Summit NATO, pentru inaugurarea noului sediu de la Bruxelles.

„Există un format pe care l-am discutat astăzi, un Format regional – trilaterala Polonia, România, Turcia. Am convenit să continuăm acest Format şi miniştrii de Externe care au fost împreună cu noi astăzi la convorbirile oficiale ne-au confirmat că în această toamnă va avea loc o întâlnire a miniştrilor de externe la Bucureşti pentru a găsi cele mai bune căi pentru a continua acest Format, care regional este important şi vrem să păstrăm această colaborare”, a adăugat Iohannis.