Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată şi jalnică să atace şi să discrediteze DNA

Economica.net
15 02. 2018
original_dezbatere_ploiesti___22_noiembrie_2017_6_88686000

Întrebat despre o eventuală revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Iohannis a precizat că la acest moment nu vede motive de revocare, dar că s-ar putea să existe unele pe care el nu le cunoaşte, dar le cunoaşte ministrul Justiţiei, iar Tudorel Toader ar trebui să vină extrem de documentat dacă ar avea o astfel de propunere.

Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să discrediteze DNA şi conducerea acesteia

„Avem, oare a câta oară, un scandal în spaţiul public”, şi-a început Iohannis declaraţia de presă.

El a spus că, din punctul său de vedere, acest scandal se rezumă la puţine cuvinte: „Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să dicrediteze DNA şi conducerea Direcţiei”.

„Această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoasteti, dar imi face plăcere să o repet – DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună., iar acest atac sau încercare de atac din partea unor penali este de natură să confirme că DNA face o treabă bună”, a declarat Iohannis.

Preşedintela a spus, fiind rugat să definească sensul cuvântului penali, că a explicat de suficiente ori şi nu este cazul să revină de fiecare dată când apare o problemă publică. „Desigur, m-am implicat în felul în care am înţeles – justiţia se înfăptuieşte în sala de judecată. În această situaţie, nu mă văd chemat să mediez între DNA şi persoane inculpate. În această această speţă, judecătorii îşi vor spune cuvântul”, a explicat el.

Iohannis: Am avut azi o întâlnire cu Dăncilă şi Dragnea despre colaborarea cu noul Guvern. Am discutat şi despre justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că a avut astăzi o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre colaborarea sa cu noul Guvern, unul dintre subiecte fiind despre justiţie.

„Am avut în această după-amiază o întâlnire despre care cred că este bine să ştiţi. Am primit pe doamna prim-ministru Dăncilă şi pe domnul preşedinte Dragnea, aici, la Cotroceni. Această întâlnire a fost planificată încă din seara când a avut loc depunerea jurământului din partea noului guvern şi rostul acestei întâlniri a fost de a defini cadrul colaborării instituţionale între mine şi noul guvern. Am discutat despre nevoia de colaborare în unele proiecte care sunt de importanţă naţională”, a declarat preşedintele Iohannis.

El a menţionat care sunt proiectele pe care le-au discutat: primul şi cel mai important pregătirea pentru preşedinţia Consiliului UE, al doilea – Centenarul Unirii, care „nu este doar al cuiva, ci al României şi al românilor”, fiind nevoie de o coordonare a acţiunilor. O altă temă s-a referit la summit-ul celor trei mări care va fi în România în toamnă.

„Şi da, am discutat şi despre justiţie, şi despre ce s-a convenit cu ministrul Justiţiei şi mi-am exprimat şi nemulţumirea că există un nou scandal legat de justiţie, mai exact de DNA, în spaţiul public. Doamna prim-ministru mi-a relatat – foarte pe scurt, desigur – că a avut o discuţie cu domnul ministru al Justiţiei, căruia îi lasă mână liberă în ce priveşte această chestiune vizavi de DNA şi, la puţin timp după aceea, aţi putut urmări poziţia ministrului Justiţiei, care ne-a informat că ne va informa”, a afirmat Klaus Iohannis.

Răspunzând unei întrebări, preşedintele a relatat cum s-a ajuns la această întâlnire: „Cu ocazia festivităţii de învestitură, am fost întrebat dacă după câteva zile de exerciţiu al funcţiunii de prim-ministru voi fi de acord să avem o întâlnire în trei şi am fost de acord şi azi am avut această întâlnire”.

Iohannis: În următoarele zile voi avea o discuţie şi cu ministrul Justiţiei. Este un profesionist renumit şi cu siguranţă va avea o pozţie foarte bine fundamentată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, că în următoarele zile va avea o discuţie şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi, dacă va fi nevoie, va avea o discuţie şi în trei – cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. El a spus, răspunzând unei întrebări, că nu i s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Toader, că acesta este un profesionist renumit şi, cu siguranţă, poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi bine fundamentată politic.

„Cu domnul ministru al Justiţiei voi avea o discuţie în următoarele zile. Dacă va fi nevoie, voi avea o discuţie şi cu doamna Kovesi şi dacă va fi nevoie voi avea o discuţie şi în trei (…) Din poziţia doamnei prim-ministru, nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiţiei. Este un profesionist renumit şi cu siguranţă poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi bine fundamentată politic”, a declarat Iohannis.

Întrebat ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei, el a spus că are doar aşteptările uzuale, pe care le am de la un ministru profesionist – să tratetze domeniul cu maximă responsab, competenţă şi curaj.

Iohannis: Momentan, sincer, nu văd motive de revocare a şefei DNA. M-ar surprinde ca peste noapte să apară motive fundamentate şi bine documentate pentru o propunere de revocare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, întrebat despre o eventuală revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că la acest moment nu vede motive de revocare, dar că s-ar putea să existe unele pe care el nu le cunoaşte, dar le cunoaşte ministrul Justiţiei, iar Tudorel Toader ar trebui să vină extrem de documentat dacă ar avea o astfel de propunere.

„Asta cu revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care eu nu le cunosc eu şi le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, domnul ministru al Justiţiei ar veni extrem de bine documentat dacă ar face o astfel de propunere. (…) M-ar surprinde ca peste noapte să apară motive fundamentate şi bine documentate pentru o propunere de revocare”, a afirmat preşedintele.