Iohannis: Nu cred că Pactul pe migrație va schimba poziția Austriei față de intrarea României în Schengen (Video)

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi că nu crede că noul Pact pe migraţie va schimba poziţia Austriei privind aderarea României la Schengen, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 05 oct. 2023, 18:23
Iohannis: Nu cred că Pactul pe migrație va schimba poziția Austriei față de intrarea României în Schengen (Video)

Şeful statului se află la Summitul Comunităţii Politice Europene.

El a spus că este posibil să aibă o discuţie „complet informală” cu cancelarul Austriei pe această temă, discuţie pe care până acum nu a avut-o.

„S-a scurs multă cerneală în ultimele zile pe acest pact pe migraţie. Sincer, progresul obţinut, după părerea mea, este destul de modest, dar este un progres, recunoaştem. Faţă de nimic ce am avut până acum, fiindcă de ani de zile se negociază şi poziţiile statelor au fost foarte diferite, nu s-a putut ajunge la nimic, acum avem o bază mai degrabă tehnică şi ceea ce s-a discutat foarte mult în ultimele zile, anumite puncte unde au fost negocieri intense, tratează aspecte pe care nu le-aş numi majore şi atunci nu cred că atunci că acest pas care s-a făcut acum, aşa numitul Pact pe migraţie, va schimba poziţia Austriei. Este nevoie de mai mult, de mai multe negocieri şi sper ca acestea să se facă şi să dea roade” a arătat Iohannis.

Sisteme antidronă suplimentare

 

Președintele a mai spus că în România vor fi aduse sisteme de apărare antidronă suplimentare, în contextul atacurilor asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

Şeful statului se află la Summitul Comunităţii Politice Europene.

El s-a referit la convorbirea pe care a avut-o în această săptămână cu lideri ale unor ţări aliate, inclusiv cu preşedintele SUA.

„Am discutat chestiunile legate de dronele care au căzut în România, ca urmare a atacurilor ruseşti asupra porturilor de la Dunăre şi am şi primit nu doar încurajări, am primit răspunsuri foarte concrete, bunăoară Statele Unite au alocat avioane suplimentare de poliţie aeriană. Împreună cu NATO suntem practic în clar cum vom aduce o apărare antidronă suplimentară în zona respectivă, se lucrează la asta”, a spus Iohannis.

El a afirmat că şi armata română a mutat mai multe arme de apărare în zonă.

„Sperăm să nu apară incidente absolut nedorite. Oricum, aceste atacuri asupra porturilor ucrainene sunt crime de război, fiindcă acolo sunt doar infrastructuri civile, nu e absolut nimic militar ce poate fi atacat”, a completat Iohannis.

Ambasadorii statelor din UE, reuniţi miercuri la Bruxelles, s-au pus de acord asupra unui text-cheie al reformei politice europene privind migraţia, depăşind reticenţele italiene, înaintea unui summit al celor 27, vineri, în Spania.

Sursa foto: Presidency.ro

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...