Iohannis: Nu dorim să creştem vârsta de pensionare. Pentru persoanele ce doresc să muncească mai mult se va crea această posibilitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pensiile vor creşte şi a apreciat drept o idee bună posibilitatea ca cei din marile sisteme să se poată pensiona mai târziu decât prevede în prezent legislaţia.
Economica.net - joi, 09 ian. 2020, 18:32
Iohannis: Nu dorim să creştem vârsta de pensionare. Pentru persoanele ce doresc să muncească mai mult se va crea această posibilitate

„Nu vreau să dau eu acum nişte indicaţii prin televizor cum trebuie să calculeze Guvernul pensiile. Este o discuţie foarte serioasă cea în jurul pensiilor. Discuţia se va purta cu argumente şi, evident, obiectivul final este să se găsească soluţii care sunt sustenabile, plătibile şi prin care se elimină inechităţile şi se cresc pensiile. Toată lumea întreabă: ‘Cresc pensiile?’. Da, vor creşte pensiile. Este un lucru evident, fiindcă ne dorim acest lucru, nu din alt motiv”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că în privinţa plafonării pensiei minime la 704 lei este o discuţie pe care trebuie să o poarte cu premierul Orban.

Şeful statului a apreciat drept o idee bună ca cei care lucrează în Educaţie şi Sănătate să aibă posibilitatea să se pensioneze mai târziu decât prevede legislaţia în prezent.

„În primul rând, mi se pare o idee foarte bună, fiindcă noi ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă, mai ales un deficit de forţă de muncă calificată şi, pe de altă parte, sunt foarte mulţi angajaţi, mai ales în sistemele mari publice, care ar dori să continue munca lor. Cunosc personal multe persoane care ar vrea să continue, dacă ar fi posibil, să lucreze peste vârsta de pensionare. Şi atunci a apărut discuţia, la care recunosc că am participat, să se dea, în perspectivă, posibilitatea acestor persoane să rămână mai mult timp în sistem. În acest fel, în primul rând, s-ar atenua deficitul de forţă de muncă. În al doilea rând, persoanele apte şi disponibile să lucreze mai mult şi care sunt, de regulă, foarte bine calificate vor avea posibilitatea să o facă”, a explicat Iohannis.

El a subliniat că nu se doreşte creşterea vârstei de pensionare.

„Am văzut că de la PSD, imediat, au sărit unii în sus că noi vrem să creştem vârsta de pensionare. Nu este adevărat! Noi nu dorim să creştem vârsta de pensionare, ea rămâne aşa cum este stabilită. Însă pentru persoanele care doresc să muncească mai mult se va crea posibilitatea legală pentru a face acest lucru. Este o opţiune, nu este o obligaţie”, a menţionat şeful statului.

Acesta a arătat că a susţinut nevoia unei abordări foarte serioase şi elaborarea unei legislaţii pentru pensii care garantează sustenabilitate şi stabilitate, însă a menţionat că PSD a „ignorat aceste avertismente”.

„Suntem în situaţia în care au apărut inechităţi între pensionari şi atunci devine din ce în ce mai clar că legea în vigoare trebuie îmbunătăţită. Da, legea trebuie îmbunătăţită şi, cu această ocazie, cu siguranţă, se vor face noi calcule şi se va verifica cum se îmbunătăţeşte sistemul ca să fie şi echitabil, şi sustenabil, şi să crească pensiile”, a mai spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...