Iohannis: Pensiile trebuie să crească. Guvernul va veni cu un plan serios

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, marţi, pentru creşterea pensiilor, afirmând că este "imoral" şi "incorect" ca doar pensionarii să plătească "preţul" crizelor.
AGERPRES - mar, 07 iun. 2022, 13:46
Iohannis: Pensiile trebuie să crească. Guvernul va veni cu un plan serios

„În condiţiile în care avem inflaţie, avem preţuri în creştere, (…) e evident că şi pensiile trebuie să crească pentru a da şansa pensionarilor să-şi permită cel puţin un minim necesar. Aşa cum cresc salariile atunci când avem inflaţie şi preţuri în creştere, aşa trebuie să crească şi pensiile”, a declarat Iohannis, la Buzău, scrie Agerpres.

Potrivit şefului statului, Guvernul va veni cu un plan „serios” pe acest subiect.

„E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum are cineva care e în deplinătatea forţelor – dacă nu-i ajung banii, îşi caută alt job, poate mai lucrează peste program şi aşa mai departe. Pensionarii stau în ceea ce primesc – pensia lor şi mi se pare rezonabil ca nivelul acestei pensii să fie adaptat situaţiei. E clar că Guvernul trebuie să vină – şi va veni – cu un plan serios care abordează frontal această chestiune”, a adăugat preşedintele.

Klaus Iohannis a vizitat Şcoala gimnazială nr. 11 din municipiul Buzău, în contextul Zilei Mondiale a Mediului şi Zilei Învăţătorului.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica începe plata dividendelor aferente anului financiar 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Electrica începe plata dividendelor aferente anului financiar 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Societatea Energetică Electrica S.A. informează actionarii că va începe efectua plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2024 începând cu data de 27 iunie 2025 (data plății),......
Şantierul Naval Damen Galaţi a lansat la apă un feribot complet electric, pentru compania canadiană BC Ferries
Şantierul Naval Damen Galaţi a lansat la apă un feribot complet electric, pentru compania canadiană BC Ferries
Şantierul Naval Damen Galaţi a lansat recent un feribot complet echipat pentru operare electrică, destinat companiei canadiene ...
Comisia Europeană își va da acceptul pentru intrarea Bulgariei în zona euro de la 1 ianuarie 2026 – surse Reuters
Comisia Europeană își va da acceptul pentru intrarea Bulgariei în zona euro de la 1 ianuarie 2026 – surse Reuters
Comisia Europeană va da undă verde, cel mai probabil în data de 4 iunie, pentru aderarea Bulgariei la zona euro începând ...
Situație tensionată în Guvernul italian din cauza viziunilor diferite cu privire la condițiile prin care UniCredit ar urma să preia Banco BPM. Ministrul Finanțelor ar putea să demisioneze
Situație tensionată în Guvernul italian din cauza viziunilor diferite cu privire la condițiile prin care UniCredit ar ...
Ministrul italian al Economiei şi Finanţelor, Giancarlo Giorgetti (foto), a spus miercuri că va demisiona dacă se va ...