Iohannis: Premierul m-a asigurat că suma pentru compensarea preţului la carburanţi poate fi să suportată de buget

23 06. 2022
Klaus

„Reducerea accizelor este doar aşa, aparent, la îndemâna guvernelor, în realitate nu este, din cauza legislaţiei europene. Deci la accize e uşor de umblat dacă vrei să le creşti, dacă vrei să le scazi nu se prea poate sub un anumit nivel. Deci discuţia aici se opreşte foarte repede şi rămâne una doar de teorie matematică, ca să zic aşa. Celelalte instrumente la dispoziţia Guvernului sunt sigur cele naţionale: să umble la TVA, la sprijin bugetar, la alte mecanisme. În situaţia în care şi la noi preţurile la pompă au crescut destul de mult, Guvernul pe bună dreptate a analizat chestiunea şi a ajuns la concluzia că trebuie să facă ceva, atât cât se poate”, a afirmat Ioahnnis, care participă, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest.

Şeful statului a spus că nu este posibilă plafonarea directă a preţului sau subvenţionarea lui semnificativă.

„Nu este posibil să plafonezi preţul direct sau să subvenţionezi o parte semnificativă, dar atât cât se poate şi am discutat ieri cu premierul la această chestiune – mi-a explicat cum vede mecanismul – atât cât se poate, este corect să se facă. Până la urmă şi 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai când alimentezi la pompă şi cred că la cei care, spre exemplu, pentru transport de mărfuri, consumă cantităţi mari de carburant se simte la sfârşitul lunii şi la unii se simte chiar semnificativ. Deci aici stăm acum şi premierul m-a asigurat că această sumă poate fi să suportată de bugetul naţional, poate fi suportat din resurse pe care le va identifica Guvernul, mai exact Ministerul Finanţelor”, a spus Iohannis.

Preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani, jumătate din această reducere urmând să fie decontată de stat, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Premierul a adăugat că măsura implică atât responsabilitatea Guvernului, cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră. „Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat, printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori şi ministerele de resort”, a precizat acesta. Ciucă a menţionat că măsura va fi aplicată pe o perioadă de trei luni.

PSD a transmis, joi, că respectă decizia premierului Nicolae Ciucă privind compensarea comună a preţului carburanţilor, dar consideră că alternativa propusă de partid ar fi fost mult mai bună şi, dacă preţurile vor creşte din nou, va reveni cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial.