Iohannis: Realitatea este că Spaţiul Schengen nu mai funcţionează; prin aderarea României, ar deveni mai sigur
Şeful statului participă la Consiliul European, unde una dintre temele majore este migraţia.
„Cum va decurge discuţia pe migraţie, vom vedea, fiindcă, în final, ştiţi foarte bine că, prin grija unui stat membru, discuţia pe migraţie a fost legată de discuţia pe Schengen. Din nefericire, fiindcă temele sunt principial diferite”, a arătat şeful statului, într-o conferinţă de presă.
În privinţa mesajelor transmise de Austria, preşedintele a comentat: „Este puţin deprimant ca de la Viena să auzi ca şi cum acolo o placă s-ar fi stricat puţin. Tot acelaşi text, în condiţiile în care România performează foarte bine în oprirea migranţilor ilegali”.
„Noi continuăm. Eu continui pe linia diplomatică începută, împreună cu toată echipa mea, şi Guvernul face tot ce poate, însă devine din ce în ce mai ciudat acest dialog, în condiţiile în care Austria de fiecare dată spune că nu are nimic împotriva României sau Bulgariei, dar se opune extinderii Spaţiului Schengen, în condiţiile în care în exact aceeaşi şedinţă a aprobat aderarea Croaţiei. Deci argumentele sunt cel puţin străvezii. Şi, în aceste condiţii, noi continuăm toate discuţiile. Ştim foarte bine că noi îndeplinim absolut toate criteriile Schengen”, a arătat el.
În legătură cu eventuala acţionare în justiţie a Austriei, în cazul în care îşi foloseşte veto-ul împotriva aderării ţării noastre la Schengen, şeful statului a răspuns: „Este o chestiune juridică foarte complicată. Nu am găsit doi jurişti care să aibă aceeaşi opinie legată de această chestiune şi cred că, până când nu ne lămurim între noi, nu e bine să avansăm public anumite chestiuni”.
Iohannis a vorbit şi despre situaţia actuală a Spaţiului Schengen.
„Pe de altă parte şi trebuie să o spun, că cineva trebuie să o spună: Realitatea este că Spaţiul Schengen nu mai funcţionează. Nu mai funcţionează şi aproape că nu mai există Spaţiul Schengen, fiindcă din cauza migraţiei, care este destul de importantă, foarte multe state şi-au închis graniţele. Chiar în zona noastră, în Estul Uniunii, ştiţi foarte bine că au apărut succesiv mai multe închideri de graniţe. Cineva ar putea să constate că noi vrem să intrăm într-un acord care nu mai funcţionează. Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem şi discuţia pe Schengen este mai veche”, a afirmat Iohannis.
Mai mult, a completat şeful statului, „faptul că Schengen are probleme se ştie şi pe de o parte există dorinţa de a moderniza acordul Schengen, pe de altă parte există unii care se opun la orice extindere”.
„Eu am avut această discuţie cu lideri europeni de ani de zile şi le-am spus la toţi: România ar deveni un punct forte al Spaţiului Schengen. Prin aderarea României, Spaţiul Schengen ar deveni mai sigur, mai puternic şi cu România înăuntru putem să ne apucăm cu energie nouă să reformăm Spaţiul Schengen, să îl facem viabil din nou şi să dăm libertatea de circulaţie cetăţenilor europeni. Însă mai este mult de negociat până ajungem acolo”, a conchis Klaus Iohannis.