Iohannis: Situaţia actuală nu ne duce cu gândul la un „lockdown”. Nu dorim să impunem noi restricţii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că autorităţile nu doresc să impună noi restricţii, iar situaţia actuală nu ne duce cu gândul la necesitatea unui lockdown. Iohannis a reiterat că alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.
Economica.net - mie, 28 oct. 2020, 15:33
Iohannis: Situaţia actuală nu ne duce cu gândul la un

Cele mai importante declaraţii:

Nu am discutat despre o nouă stare de urgenţă, a spus preşedintele Iohannis întrebat dacă ia în calcul instituirea stării de urgenţă în perioada sărbătorilor de iarnă. „Sărbătorile de iarnă nu vor fi la fel anul acesta”, a spus preşedintele.

„Situaţia actuală nu ne duce cu gândul la un lockdown. Pandemia a fost gestionată bine de autorităţile din România. Nu ne dorim să impunem restricţii ca în alte ţări”.

„Aflăm de la buletinele de ştiri că la noi pandemia este în extindere, dar, în realitate, lucrurile la noi au fost gestionate până acum bine. (…) Din păcate, în unele state europene s-a ajuns să se ia măsuri drastice. Noi nu ne dorim acest lucru. De aceea spun mereu românilor şi autorităţilor să combatem eficient această pandemie. (… ) De la începutul pandemiei până acum, locurile de la terapie intensivă s-au dublat.”

„Criza epidemiologică actuală ne-a arătat că Uniunea Europeană, în ansamblu, dar şi noi, fiecare ţară membră în parte, trebuie să ne adaptăm cât mai bine la procesul de schimbare pe care îl parcurgem, pentru a deveni cât mai competitivi şi mai eficienţi. De aceea, resursele financiare pe care le avem la dispoziţie trebuie utilizate în mod inteligent, iar România tocmai asta îşi propune să facă”, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni. 

„A fost analizat stadiul pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă, precizând că au fost stabilite 12 direcţii prioritare – sănătate, educaţie, digitalizare şi combaterea atacurilor cibernetice, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare şi inovare şi creşterea capacităţii de relizienţă în domeniul sanitar şi alimentar.

„Alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.”

Ştirea se actualizează.

Criza Coronavirus 28 octombrie, ora 13 – sumar: 5.343 cazuri, 107 morţi. 861 pacienţi la terapie intensivă.  Bucureşti: 744 infecţii în 24 de ore. Rată infecţie 3,81/1.000 locuitori. Este cel mai mare număr de cazurinoi de infectări, cel mai mare număr de decese şi cel mai mare număr de pacienţi la ATI. 

Cluj depăşeşte incidenţa de peste 4 la mia de locuitori. Peste 3 în Bucureşti şi patru judeţe.


Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...