Iohannis: România şi Bulgaria au nevoie de mai multă conectivitate
„Indiscutabil, România şi Bulgaria au nevoie de mai multă conectivitate. Din discuţiile noastre, a rezultat dorinţa comună de a utiliza noul cadru partenerial pentru avansarea şi finalizarea unor proiecte majore în domeniul conectivităţii, în special în materie de infrastructură de transport şi navigabilitate pe Dunăre şi, respectiv, energie. În context, am subliniat importanţa continuării dialogului dintre autorităţile noastre în vederea avansării mai rapide în implementarea proiectului european FAST DANUBE, având în vedere rolul pe care asigurarea navigabilităţii pe Dunăre îl are pentru ambele ţări şi efectele pozitive multiplicate pe care le poate genera, dar şi al proiectelor de infrastructură”, a afirmat şeful statului, aflat în vizită oficială în Bulgaria, după întrevederea cu omologul său, Rumen Radevm, scrie Agerpres
El a precizat că a convenit cu Radev ca România şi Bulgaria să urmărească cu prioritate acele domenii care corespund intereselor lor strategice, pentru a-şi asigura rezilienţa, dezvoltarea economică şi securitatea.
Iohannis a evidenţiat schimburile comerciale consistente cu Bulgaria, arătând că în primele zece luni ale anului trecut acestea au înregistrat aproximativ 10 miliarde de euro.
„Vom acţiona împreună pentru o mai bună valorificare a potenţialului de cooperare economică şi sectorială, precum şi pentru diversificarea cooperării în sectoare precum dezvoltarea regională şi digitalizarea”, a adăugat preşedintele.
Potrivit acestuia, românii din Bulgaria şi bulgarii din România sunt o punte între societăţile celor două ţări.
„În acest sens, suntem interesaţi să continuăm dialogul în privinţa asigurării depline a condiţiilor pentru exprimarea identităţii lor culturale, lingvistice şi religioase”, a transmis Klaus Iohannis.
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi politica de extindere a Uniunii Europene. „Am reiterat sprijinul României pentru avansarea extinderii Uniunii atât în privinţa Balcanilor de Vest, cât şi în privinţa partenerilor noştri estici. Am evidenţiat, în mod deosebit, sprijinul pe care România l-a acordat şi va continua să îl acorde pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova şi al Ucrainei. De asemenea, vreau să subliniez importanţa susţinerii ferme de către Uniunea Europeană şi partenerii noştri a stabilităţii şi a rezilienţei Republicii Moldova în faţa provocărilor securitare cu care se confruntă. Contăm şi pe sprijinul Bulgariei în acest sens”, a completat preşedintele Iohannis.
Şeful statului a accentuat importanţa coordonării în plan european în ceea ce priveşte provocările de pe piaţa energiei, în special referitor la securitatea aprovizionării şi consolidarea independenţei energetice.
„Am agreat să intensificăm cooperarea noastră bilaterală în vederea identificării de noi oportunităţi în contextul tranziţiei energetice, cu accent pe domeniul energiei verzi”, a menţionat Iohannis.
Discuţiile au vizat şi agresiunea rusă împotriva Ucrainei. „România este hotărâtă să continue sprijinul multidimensional substanţial şi complex pe care îl acordă Ucrainei şi care va continua atât timp cât va fi nevoie”, a declarat preşedintele Iohannis.
El a subliniat că, în contextul evoluţiilor actuale de securitate, Bulgaria este un aliat-cheie al României în NATO şi un partener esenţial la Marea Neagră.
„Am discutat cu domnul preşedinte Radev despre intensificarea cooperării bilaterale în domeniul securităţii”, a adăugat şeful statului.
Viitorul summit NATO de la Vilnius s-a aflat, de asemenea, pe agenda convorbirilor.
„În luna iulie ne vom întâlni la Vilnius pentru a evalua implementarea deciziilor adoptate la Madrid privind postura aliată şi pentru a agrea măsuri suplimentare relevante care să întărească securitatea aliată şi mai ales a aliaţilor de pe Flancul Estic, cu accent pe Marea Neagră. Am convenit astăzi cu preşedintele Radev că trebuie să lucrăm mai mult şi mai bine împreună în scopul menţinerii securităţii şi a stabilităţii la Marea Neagră, care este de interes strategic pentru întreaga alianţă”, a completat preşedintele Iohannis.