Iohannis: România va continua să promoveze activ şi responsabil procesele de consolidare a cooperării Europa-Asia
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român a susţinut o alocuţiune în cadrul primei sesiuni de lucru a Summitului „Building the future together: Promoting inclusive growth and sustainable connectivity”.
„În alocuţiunea sa, preşedintele României a salutat activitatea ASEM, care, de-a lungul existenţei sale de peste două decenii, s-a consolidat într-un proces multidimensional de dialog intra-regional şi de cooperare. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a asigurat că România va continua să promoveze activ şi responsabil procesele de consolidare a cooperării Europa-Asia, inclusiv pe perioada Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care o va exercita în primul semestru al anului 2019”, se arată în comunicat.
În acest context, preşedintele României a evocat că setul de Concluzii ale Consiliului „Connecting Europe and Asia – Building blocks for an EU strategy”, adoptate la 18 octombrie, reprezintă baza potrivită pentru un cadru politic optim de dezvoltare a conectivităţii între Europa şi Asia, evidenţiind, totodată, că dezvoltarea acestei politici demonstrează faptul că promovarea conectivităţii este parte integrantă a politicilor de extindere şi de vecinătate ale Uniunii Europene.
„Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a relevat că această nouă abordare strategică este aplicată în premieră de către Uniunea Europeană în relaţia cu statele partenere din Asia, cu obiectivul de a construi conectivităţi durabile şi sustenabile cu statele partenere asiatice”, conform comunicatului.
Totodată, şeful statului român a apreciat că, pentru ţara noastră, căile navigabile pe Dunăre şi la Marea Neagră reprezintă coridoare de transport esenţiale, încurajând includerea lor în reţelele de transport intra-regionale mai ample şi în reţelele Europa-Asia.
„De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a evocat caracterul multidimensional al proceselor de conectivitate, acestea fiind întregite de educaţie şi de contactele inter-umane de pe cele două continente, relevând că România acordă o importanţă deosebită acestei dimensiuni. În acest sens, preşedintele României a evidenţiat că ţara noastră va găzdui, în luna mai a anului viitor, sub egida „Connecting education: inclusion, mobility and excellence in support of the Sustainable Development Goals”, o serie de reuniuni circumscrise cadrului de cooperare ASEM – Reuniunea miniştrilor educaţiei ASEM, Forumul studenţilor şi Conferinţa rectorilor Fundaţiei Asia-Europa (ASEF)”, potrivit comunicatului.
Summitul a reunit cei 53 de parteneri ASEM într-un moment de creştere a interacţiunilor şi inter-conectivităţilor dintre Europa şi Asia.
Cu această ocazie, a fost adoptat un document comun intitulat „Parteneri globali pentru provocări globale”, în care liderii ASEM au abordat oportunităţile şi provocările cu care se confruntă Europa şi Asia într-o lume în schimbare accelerată, se mai arată în comunicat.