Iohannis: Şcolile, grădiniţele şi universităţile nu se vor deschide până în toamnă

Economica.net
27 04. 2020
iohannis_02_56663000

Grădiniţele, şcolile şi alte unităţi de învăţământ nu se vor deschide până în toamnă, a anunțat președintele.

„Sunt o serie de țări din UE care nu mai doresc sa redeschidă școlile. Am dorit și să aflăm ce se întamplă acolo unde experimental s-au deschis scolile. Intr-o provincie din Franta s-a deschis scoala experimental si aici experimentul nu a decurs bine.

In concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor gradinițele, școlile și universitățile să nu se redeschida. Deci nu se va intoarce elevul, studentul fizic la cursuri.

Anul scolar se va termina pe 12 iunie. Elevii vor avea mediile incheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale se poate face o evaluare excepțională”, a spus președintele.

Școlile se vor redeschide în septembrie 

„Elevii din anii terminali vor putea reveni la scoala între 2 si 12 iunie pentru a se pregăti pentru examane. Vor fi maximum 10 elevi intr-o clasa

Examenele naționale si bacalaureatul se vor organiza cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare. Intră pe un coridor, ies pe alt coridor. Se vor face dezinfectii regulate”, a mai spus președintele.

Mediile se incheie, situația școlară se încheie și în acest fel evităm riscuri majore, a spus președintele.

„S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se vor întoarce elevul, studentul, fizic, la cursuri”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, unde este cazul, la profesională în anii terminali vor putea, atenţie, vor putea reveni la şcoală după 2 iunie, între 2 şi 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. În această situaţie (…) normele de distanţare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vor sta maxim două-trei ore acolo şi se vor pregăti pentru examenele naţionale”, a explicat el.

Şeful statului a adăugat că Evaluarea naţională şi Bacalaureatul se vor organiza aşa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanţare.

„Vor sta la distanţă mare unii de alţii, vor intra pe un coridor, vor ieşi pe alt coridor, se vor face dezinfecţii regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în şcoală şi multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanţii Ministerului Educaţiei”, a precizat Klaus Iohannis.

Preşedintele a avut luni o şedinţă la Palatul Cotroceni privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, la care au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.