Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden, la Casa Albă
Conform sursei citate, preşedintele Biden îi va mulţumi preşedintelui Iohannis pentru că a găzduit militari americani în România şi va recunoaşte numeroasele contribuţii pe care România, un aliat ferm al NATO, le-a adus la securitatea pe flancul estic al Alianţei, în special în regiunea Mării Negre, scrie Agerpres.
Liderii vor sublinia sprijinul lor continuu pentru Ucraina, care continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei.
De asemenea, vor discuta despre numeroasele domenii în care România şi Statele Unite colaborează, printre care energia, cooperarea economică şi valorile democratice comune.
Klaus Iohannis va primi pe 8 mai, în cadrul unei ceremonii la Washington, Distinguished International Leadership Award acordat de Consiliul Atlantic pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european, conform site-ului instituţiei.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis AGERPRES, cu acest prilej vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state şi a cooperării multisectoriale.
Vizita preşedintelui Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale şi respectat de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice, arată Administraţia Prezidenţială.
Din delegaţia oficială care îl va însoţi pe şeful statului la Washington vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
În cursul zilei de miercuri, lui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european, arată Administraţia Prezidenţială.
Conform sursei citate, Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.
Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale. Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).
Printre personalităţile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.