Iohannis se întâlneşte, la Washington, cu Donald Trump. Gazele din Marea Neagră şi programul Visa Waiver, cele mai importante teme de discuţie
Potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va sosi la Casa Albă la ora 14,00 (21,00 ora României), unde va fi întâmpinat de preşedintele SUA, Donald Trump, şi va semna în Cartea de Onoare.
După acest moment vor avea loc, în Biroul Oval, convorbirile tete-a-tete ale celor doi preşedinţi, urmate de discuţii cu participarea membrilor delegaţiilor oficiale.
Este pentru a doua oară, în actualele lor mandate, când preşedinţii Trump şi Iohannis au o întrevedere la Casa Albă, după întâlnirea din iunie 2017.
Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis vine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, după cum preciza recent Casa Albă.
Săptămâna trecută, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, preşedintele Klaus Iohannis afirma că printre temele de discuţie cu omologul american se vor număra securitatea energetică şi programul Visa Waiver.
„Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile”, spunea şeful statului.
„Energia este şi sensibilă, şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională”, sublinia Iohannis care a susţinut că americanii au o îngrijorare că Europa va ajunge prea dependentă de Rusia în domeniul energetic. Preşedintele menţiona că România îşi doreşte ca Exxon să rămână în proiectul de la Marea Neagră.
De asemenea, şeful statului anunţa că doreşte să discute cu preşedintele Trump şi despre efectivele de militari americani din România, precizând că ţara noastră are posibilitatea de a găzdui mai mulţi militari din SUA.
Klaus Iohannis va reitera, cu acest prilej, invitaţia adresată lui Donald Trump de a vizita România.