Iohannis şi Erdogan vor ca schimburile comerciale româno-turce să ajungă la 10 miliarde de dolari anual

Economica.net
23 03. 2016
romania_en_06077600

„Turcia şi România sunt două ţări între care relaţiile de schimburi comerciale se află la un nivel deosebit de importnat. După UE, Turcia este cel mai important partener economic al României. În 2015, volumul schimburilor comerciale dintre ţările noastre era de 5,4 miliarde dolari. Acum obiectivul nostru este să asigurăm dezvoltarea acestui volum până la 10 miliarde de dolari”, a anunţat Recep Erdogan, preşedintele Turciei, după discuţiile pe care le-a purtat la Ankara cu omologul său român, Klaus Iohannis.

Erdogan a invocat prezenţa în România a unor companii turceşti în sectorul bancar, industrie, comerţ, imobiliare, construcţii şi transporturi. În România activează 10.000 de firme turceşti, este o cifră foarte importantă (…) Cu cele 6 miliarde de dolari de capital de investiţii, România a devenit o adevărată bază regională pentru investitorii turci”, a apreciat preşedintele turc.

Cei doi preşedinţi au abordat şi probleme de securitate şi cooperare regională. „În materie de securitate şi apărare, ne leagă o strânsă cooperare, precum şi parteneriatul în cadrul NATO. După cum ştiţi, România consideră că Marea Neagră este de importanţă strategică, nu doar pentru securitatea în regiune, ci şi pentru cea euro-atlantică şi trebuie să beneficieze de o atenţie sporită. Am discutat despre aceste lucruri, inclusiv în perspectiva Summitului NATO de la Varşovia din vara acestui an”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de Erdogan.

În ce priveşte problemele migraţiei şi terorismului, Iohannis a subliniat importanţa parteneriatului Uniunii Europene cu Turcia în soluţionarea lor.

„Turcia, în calitate de ţară care găzduieşte pe teritoriul său un număr foarte mare de refugiaţi, joacă un rol cheie în soluţionarea actualei crize, atât din punct de vedere umanitar, cât şi al controlului fluxului migraţiei şi al combaterii reţelelor de trafic de persoane. În acest sens, am salutat înţelegerea la care s-a ajuns săptămâna trecută la Consiliul European şi sper că aceasta va contribui la reducerea semnificativă sau chiar la stoparea fluxului de migranţi ilegali care pătrund din Turcia în Uniunea Europeană. România a fost un susţinător puternic pentru ajungerea la această înţelegere”, a conchis Klaus Iohannis.