Iohannis: Sistemul antidronă funcţionează; există un aliniament foarte bun şi la radare
„Sistemul antidronă este ‘in place’, cum se spune, funcţionează. Noi avem dotări antidronă care sunt poziţionate deja. Unele provin din unităţi armate din România, altele provin de la aliaţi şi vom continua. În momentul de faţă, există un aliniament foarte bun şi la radare s-a coborât. Ştiţi că a fost iniţial o problemă, că radarele detectau numai ce este peste 600 de metri. Acum s-a coborât foarte mult, aproape până în zona solului. Se continuă şi se continuă cu îmbunătăţirea întregului aliniament, fiindcă trebuie să evităm astfel de incidente”, a detaliat şeful statului, care participă la reuniunea Consiliului European.