Iohannis spune că va lua săptămâna viitoare o decizie cu privire la promulgarea Legii salarizării

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Berlin, că va lua o decizie cu privire la promulgarea Legii salarizării săptămâna viitoare, când se va îndeplini termenul constituţional, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 20 iun. 2017, 18:58
Iohannis spune că va lua săptămâna viitoare o decizie cu privire la promulgarea Legii salarizării

O să vă spun săptămâna viitoare (ce decizie am luat – n.r.), când se împlineşte termenul de promulgare”, a spus preşedintele, răspunzând unei întrebări legate de intenţiile sale în privind Legii salarizării care a fost trimisă de căte Parlament pentru promulgare, potrivit News.ro.

Legea salarizării, adoptată săptămâna trecută de Parlament, a ajuns la Palatul Cotroceni pentru promulgare şi se află „în atenţia” preşedintelui Klaus Iohannis, a afirmat, pe 13 mai, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

„În momentul acesta pot să vă spun doar că legea salarizării se află în analiză şi când preşedintele va finaliza această analiză va anunţa ce decizie a luat”, a spus ea.

Dobrovolschi a repetat afirmaţiile lui Iohannis, că preşedintele îşi doreşte o „analiză foarte clară, obiectivă, foarte bună”.

Te-ar mai putea interesa și
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile necesare, și cu o capacitate de minimum 800 de pasageri/oră de vârf,......
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...
Burduja nu va mai fi ministrul Energiei, PNL nu mai are postul, care ar urma să treacă la PSD. Cel mai probabil, noul ministru al Energiei va fi Bogdan Ivan – surse
Burduja nu va mai fi ministrul Energiei, PNL nu mai are postul, care ar urma să treacă la PSD. Cel mai probabil, noul ministru ...
Biroul Politic Naţional al PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri în viitorul Cabinet condus de Ilie Bolojan, ...
Teheranul a decis să închidă strâmtoarea Ormuz, tranzitată de 20% din petrolul global
Teheranul a decis să închidă strâmtoarea Ormuz, tranzitată de 20% din petrolul global
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor ...