Iohannis: Voi susţine un fond de salvare de care să beneficieze România şi toate statele din UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că va susţine crearea unui fond de redresare economică de care să poată beneficia toate statele membre ale Uniunii Europene şi a menţionat şi importanţa politicii de coeziune a UE.
Economica.net - joi, 23 apr. 2020, 10:45
Iohannis: Voi susţine un fond de salvare de care să beneficieze România şi toate statele din UE

Şeful statului a vorbit înaintea unei videoconferinţe cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19, scrie Agerpres.

„Voi susţine crearea unui fond de redresare economică de care să poată beneficia, atenţie, toate statele membre, ca un instrument suplimentar faţă de măsurile de sprijin luate anterior deja, la nivel european. Acest instrument trebuie să fie complementar finanţării din viitorul buget al uniunii pentru perioada 2021 -2027 şi să fie utilizat pentru nevoile sectoriale reale ale statelor membre. Şi aici mă refer, de exemplu, la sectorul medical şi la cel economic, cele mai afectate de pandemia de COVID-19”, a punctat Iohannis.

Totodată, Iohannis s-a referit la „politicile clasice”.

„Pe de altă parte, voi susţine ferm politicile clasice – politica de coeziune şi agricultură nu îşi pierd în niciun caz relevanţa în actualul context complicat. Dimpotrivă, acestea trebuie să rămână politici esenţiale în viitorul buget al Uniunii, destinate, evident, şi reducerii decalajelor de dezvoltare dintre statele membre sau dintre regiunile europene”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că ultimele date privind cazurile de COVID-19 arată că există un trend ascendent al epidemiei şi a subliniat că măsurile de distanţare socială şi de igienă trebuie respectate „cu sfinţenie”.

„Din păcate, am depăşit astăzi numărul de 10.000 de persoane infectate cu COVID-19 şi avem o creştere semnificativă a cazurilor confirmată în ultimele 24 de ore, aproape 400 de cazuri noi. Aceste date ne arată că suntem încă pe un trend ascendent al epidemiei şi trebuie să continuăm să respectăm cu stricteţe, aş spune aproape cu sfinţenie, măsurile de igienă şi de distanţare socială. Nu ne putem permite să slăbim deloc vigilenţa, pentru că nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de o plafonare a curbei infecţiei în ţara noastră”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a arătat că cele mai multe state sunt încă în primele faze ale epidemiei, iar în ţările care au fost afectate mai devreme se observă o reapariţie îngrijorătoare a cazurilor.

„Dovezile medicale sugerează că cea mai mare parte a populaţiei lumii se poate contamina, ceea ce înseamnă că există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte uşor, chiar şi în acele zone în care părea a fi ţinută sub control. Toate acestea ne arată o dată în pus că eforturile naţionale trebuie în mod obligatoriu dublate de un efort comun la nivel european pentru combaterea efectelor acestei pandemii”, a spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...