Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va solicita în şedinţa pe care urmează să o aibă cu premierul şi mai mulţi miniştri să se revină asupra acordului încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română privind sărbătoarea Paştelui.
„În cadrul acestei şedinţe, voi solicita premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească dacă vor o formulă care respectă principiul ‘Staţi acasă’, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare”, a anunţat şeful statului, la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres.
„Este regretabil să observăm şi în viaţa noastră şi în viaţa publică că, de multe ori, cele mai bune intenţii creează cele mai mari complicaţii, aşa se pare că se întâmplă şi cu un aşa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă. Probabil intenţiile sunt foarte bune, dar nu s-a înţeles foarte bine ce se doreşte acolo. Mulţi români au înţeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm, iar explicaţiile care s-au dat au fost prea optimiste. Peste câteva minute, voi începe o şedinţă cu premierul Orban, ministrul Vela, alţi miniştri şi consilieri. În cadrul acestei şedinţe, voi solicita premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească dacă vor o formulă care respectă principiul ‘Staţi acasă’, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare”, a anunţat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a făcut apel la români să stea acasă, arătând că nu este cazul să existe o relaxare.
„Astăzi suntem în prima zi din starea de urgenţă prelungită şi, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem între timp peste 7.200 de cazuri de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de persoane care au murit, avem de ieri până azi 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare şi, ca să fie foarte, foarte clar ce am spus ieri şi poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este staţi acasă!”, a afirmat şeful statului.
Preşedintele României are miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile care se impun în contextul prelungirii stării de urgenţă cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Vasile Bănescu: Acordul Patriarhiei cu MAI este „în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă”.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă că acordul Patriarhiei cu MAI este „în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă” şi subliniază că România este o ţară şi o societate edificate pe valorile creştinismului, „nici creştinopată, nici creştinofobă”.
„Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu. Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă”, a declarat miercuri Bănescu pentru AGERPRES.
El susţine că a oferi, cu „măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită”, reprezintă un gest salutar şi nu criticabil.
„A oferi, sub măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită şi le primesc prin voluntari acreditaţi şi corespunzător echipaţi (mult mai bine decât curierii care ne aduc mâncare sau produse comandate online), a oferi aceste lucruri în deplină ordine, nu tuturor la întâmplare, este un gest pe care bunul simt, dublat acum atent şi de fireasca grijă faţă de ceilalţi, ne invită în mod firesc să îl salutăm, nu să îl criticăm. Învierea lui Hristos să ne aducă tuturor în suflet lumină, pace şi bucurie în starea de recluziune şi reflexivitate în care ne aflăm în acest an!”, a mai spus Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, spune că acordul Patriarhiei Române cu MAI a fost unul „interinstituţional, oficial şi public” şi precizează că „nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă”.
„Acordul Patriarhiei Române cu MAI fost fost unul interinstituţional, oficial şi public. Este firesc, în calitate de creştini şi cetăţeni care respectăm riguros Legea, să cerem în contextul celei mai mari Sărbători creştine câteva lucruri esenţiale care nu intră în conflict cu nimic din reglementările în vigoare. Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă. Asta face BOR riguros de la începutul pandemiei şi îi ajută concret pe cei afectaţi. Până în acest moment, cu aproape 10 milioane de lei. Asta va face Biserica şi mai departe”, arată Bănescu, într-o declaraţie acordată miercuri AGERPRES.
Ministrul Marcel Vela a anunţat, marţi, că, în urma unui acord între MAI şi BOR, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00.
„Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţare socială, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor”, a precizat Marcel Vela.
El a mai arătat că prescura de Paşte poate fi luată vineri şi sâmbătă din locurile special amenajate în afara bisericilor şi că pe declaraţia obligatorie credincioşii trebuie să menţioneze numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă.