Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen

 Există zone în care "nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în Air Schengen", a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.
AGERPRES - joi, 18 apr. 2024, 09:04
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen

Şeful statului a fost întrebat dacă are cunoştinţă despre o serie de disfuncţionalităţi care au apărut în Air Schengen şi despre controale efective pe aeroporturile din Paris şi Viena la avioane cu pasageri care veneau din România.

Iohannis a susţinut o conferinţă de presă înainte de participarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

„În ce priveşte Air Schengen, am auzit că sunt unele zone unde nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în spaţiul Air Schengen. Voi avea o discuţie foarte serioasă cu ministerele care trebuie să se ocupe de aceste chestiuni şi să găsim soluţii rapide, sigur, pe cale diplomatică”, a arătat şeful statului.

Mai mulţi europarlamentari români au reclamat că li s-au cerut documentele pe aeroport după intrarea României in Air Schengen.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a afirmat pe 8 aprilie că a ajuns la Viena cu avionul, unde a fost „supus în mod abuziv şi discriminatoriu unui proces de verificare de către poliţia lui Karner”, deşi România a intrat de mai bine de o săptămână în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene.

„Dacă Guvernul Nehammer nu încetează această formă de discriminare imediat, voi cere viitoarei Comisii Europene, dacă va dori votul meu, să acţioneze la CJUE acest abuz de putere”, a scris Tomac pe Facebook, solicitându-i preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „să oprească imediat această formă de discriminare absurdă”.

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a afirmat că românii sunt controlaţi în continuare pe aeroporturile Europei.

„Discriminarea continuă, chiar dacă România este în Schengen. Voi transmite plângeri oficiale Comisiei Europene şi aeroporturilor din statele membre unde românilor încă li se controlează paşapoartele, deşi din 31 martie ţara noastră este parte din spaţiul unic de circulaţie european pe cale aeriană şi maritimă. Este un abuz clar din partea autorităţilor naţionale respective, nu se poate să fie controale prin sondaj fix la avioanele româneşti, iar control prin sondaj nu înseamnă că verifici toate documentele pentru fiecare dintre cei care călătoresc dinspre România”, a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să......
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...