Iohannis: USL se poate rupe dacă negocierile merg prost
Totodată, Iohannis a dat asigurări că, dacă va fi numit în Guvern, va demisiona de la Primărie cu cinci minute înainte de a depune jurământul de învestitură.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că negocierile din USL pentru schimbările din Guvern încep la ora 14.30 şi „nu vor fi nici simple, nici scurte”.
Iohannis a afirmat că discuţiile despre noua construcţie politică – USD – „îngreunează dialogul”.
„Dacă negocierile vor merge bine şi ne înţelegem, o să trecem şi peste acel semnal dat de USD. Voi merge la minister şi o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În momentul acesta, calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată. Depind de cum merg negocierile în USL”, a spus Iohannis.
Întrebat ce l-ar putea face să renunţe la ideea de a prelua cele două funcţii, Iohannis a răspuns: „Să nu ne înţelegem la negocieri şi să nu se realizeze remanierea”.
Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că nu acceptă cele două posturi din lipsă de activitate, „aşa cum au înţeles chiar şi unii oameni politici”, ci pentru că aşa s-a decis în PNL.
„Eu nu merg la Bucureşti pentru că nu am ce face aici. Am cel mai bun job şi-mi place cel mai mult. Eu merg acolo pentru că aşa s-a hotărât în PNL. S-a hotărât să merg pentru ministru de Interne şi vicepremier. Eu nu discut despre altceva, nu discut altă configuraţie”, a spus Iohannis.
El a precizat că, „în varianta optimală”, calendarul următoarelor zile ar putea fi acesta: „Azi (marţi – n.r.) negocieri, mâine mers în Parlament, poimâine introducerea în funcţie. Eventuala demisie apare cu cinci minute înainte de depunerea jurământului”.
Întrebat dacă negocierile s-ar putea prelungi, Iohannis a afirmat că, cu cât acestea vor fi mai lungi, vor scădea şansele de realizare a proiectului.
„Şansele scad exponenţial dacă nu terminăm astăzi. Şansele unei reuşite pe această negociere scad. În situaţia optimală, situaţia ar trebui rezolvată săptămâna asta, în cel mai rău caz săptămâna viitoare. Dacă va fi după săptămâna viitoare, nu va mai fi”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă USL s-ar putea rupe dacă negocierile actuale eşuează, Iohannis a răspuns: „Dacă negocierile merg prost, se poate”.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, declara, luni, că în cadrul reuniunii USL toţi liderii au fost de acord cu ideea că schimbările făcute în Guvern trebuie să fie realizate prin intermediul unui vot în Parlament asupra structurii Guvernului, acest lucru fiind posibil miercuri.
Iohannis a fost întrebat dacă a existat un consens între liderii USL în ceea ce priveşte soluţia trecerii prin Parlament a modificărilor în structura Guvernului.
„Da, este clar. E singura cale şi toată lumea a acceptat acest lucru (…) Se va întâmpla atunci când vom fi pregătiţi. Varianta optimală ar fi să negociem mâine, să terminăm negocierile toate, să convoace Camerele reunite pentru miercuri. Miercuri în Parlament să se ia hotărârea, după care fiecare poate să-şi preia postul, este varianta optimală”, preciza liderul PNL.
De asemenea, el preciza că în discuţiile liderilor USL s-a ajuns la concluzia că este necesară o schimbare a structurii guvernamentale.
„Toată lumea a fost de acord să se facă acest pas, fiindcă nu poate fi evitat şi nu au existat discuţii nici în contradictoriu, nici într-o tonalitate ridicată pe nicio temă. Este o chestiune care trebuie discutată într-o altă întrunire, pentru că aceasta a fost una de prim contact cu tematica şi vom discuta acest lucru (…) Au fost pur şi simplu menţionate câteva posibile schimbări în Guvern, unele sunt necesare, cum ar fi schimbarea poziţiei de vicepremier ministrul Finanţelor în poziţia ministru Finanţelor şi aşa mai departe”, susţinea Iohannis.
El preciza că nu se va ajunge la un Guvern Ponta 3, ci se va schimba doar structura Executivului, ceea ce se poate realiza doar în Parlament.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, declara, tot luni, că nu s-a ajuns la un consens la reuniunea USL, deoarece s-a simţit nevoia pregătirii aprofundate a negocierilor, excluzând doar varianta renegocierii parităţii în Guvern.