Iohannis: Vom continua să ajutăm Ucraina cât va fi nevoie. Este angajamentul ferm al României

24 02. 2023
Iohannis

„Vom continua să ajutăm Ucraina şi poporul ucrainean atât timp cât va fi nevoie. Este angajamentul ferm al României. Războiul ne-a mai învăţat o lecţie, cea a solidarităţii şi unităţii. Împreună am arătat că suntem puternici şi ne opunem agresiunii ruse. Această bătălie trebuie să fie câştigată de Ucraina, iar Rusia trebuie să răspundă pentru crimele comise şi pentru vieţile distruse. Dragi ucraineni, nu sunteţi singuri! Aveţi în România un prieten de nădejde, care vă sprijină în această luptă nedreaptă! Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să contribuim la victorie şi la construirea unui viitor mai bun, în pace! România este şi va fi alături de Ucraina!”, spune şeful statului în mesajul video.

El arată că în urmă cu un an Ucraina a fost atacată cu cruzime, fără nicio justificare, de către Rusia, iar poporul ucrainean a impresionat prin curaj, forţă şi hotărâre în apărarea ţării şi a libertăţii.

„Dragi români, în dimineaţa zilei de 24 februarie 2022, acum exact un an, am văzut cum prezentul şi viitorul nostru se pot schimba într-o clipă. O naţiune independentă, un stat vecin nouă – Ucraina – a fost atacat cu cruzime, fără nicio justificare, de către Rusia. Oameni nevinovaţi şi-au pierdut viaţa, i-au pierdut pe cei dragi, şi-au pierdut casele, le-au fost distruse şcolile şi spitalele şi au fost nevoiţi să fugă din calea războiului pentru a se salva pe ei şi viaţa copiilor lor. În tot acest timp, însă, poporul ucrainean a impresionat o lume întreagă prin curajul, forţa şi hotărârea arătate în apărarea ţării şi a libertăţii, respingând agresiunea forţelor inamice ruse”, spune şeful statului.

Preşedintele Iohannis subliniază că „apărându-şi ţara şi libertatea, poporul ucrainean protejează valorile şi libertatea noastră, protejează securitatea noastră, a românilor şi a întregii Europe”.

„Lupta poporului ucrainean este şi lupta noastră! Încă din prima zi, România a fost alături de poporul ucrainean, iar românii au arătat întregii lumi ce înseamnă să oferi sprijin şi să îţi deschizi uşa casei pentru femeile şi copiii care şi-au pierdut căminul, să îi ajuţi cu inima deschisă pe toţi cei care fug din cauza ororilor războiului. Ne-am mobilizat cu toţii, cetăţeni şi autorităţi, să răspundem rapid şi să sprijinim Ucraina în marea sa provocare”, spune Iohannis.

Şeful statului le mulţumeşte tuturor românilor pentru solidaritatea şi empatia arătată.

„Aţi demonstrat că românii sunt vecini şi parteneri pe care te poţi baza”, mai spune şeful statului.