Iohannis vorbește despre “finalizarea negocierilor dintre Romgaz și Exxon” în chestiunea gazelor din Marea Neagră
Iată integral comunicatul Administrației Prezidențiale
“Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, 16 septembrie 2021, la Palatul Cotroceni, delegația OMV Group, condusă de Alfred Stern, noul CEO OMV Group.
Cu ocazia întrevederii, conducerea OMV Group a prezentat strategia de dezvoltare a companiei în România pentru perioada următoare, dar şi rezultatele activităţii curente, respectiv iniţiative de responsabilitate socială. OMV Group şi-a exprimat angajamentele de a rămâne un partener de încredere pe termen lung pentru statul român.
Discuţiile s-au derulat în jurul provocărilor şi oportunităţilor generate de procesul de tranziţie energetică. Unul dintre subiectele importante ale întrevederii a fost creşterea puternică de preţuri ale gazelor naturale şi energiei electrice, aspect îngrijorător în condiţiile în care România este un producător important de gaze naturale în regiune.
În contextul actual, Preşedintele României a subliniat rolul determinant pe care îl au gazele naturale şi exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră în tranziţia către energia verde, în conformitate cu Pactul Ecologic European şi cu orizontul pachetului european Fit for 55.
Regiunea Mării Negre este şi trebuie să rămână un pol de stabilitate regională şi un perimetru strategic pentru securitatea naţională. România dispune de un real potenţial în domeniul producerii gazelor naturale a cărui valorificare poate şi trebuie să asigure independenţa energetică.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a declarat susţinerea pentru parteneriatul dintre OMV Petrom şi Societatea Naţională Romgaz în proiectul offshore Neptun Deep, esenţial atât pentru furnizarea de energie securitară, cât şi pentru atingerea obiectivelor privind tranziţia energetică. Finalizarea negocierilor dintre compania americană ExxonMobil şi Societatea Naţională Romgaz creează premise încurajatoare pentru implicarea producătorului naţional ca partener activ în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului.
Preşedintele României a reiterat, totodată, necesitatea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei, bazate în mare măsură şi pe surse regenerabile, importante pentru mixul energetic asumat de România în contextul noilor ambiţii europene privind neutralitatea energetică.
De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat implicarea activă a OMV Petrom în rândul comunităţilor locale, prin proiecte socio-educative de asigurare a eficienţei energetice la nivelul unor unităţi şcolare
Pe fondul situaţiei actuale de pe piaţa gazelor naturale, Preşedintele României a exprimat necesitatea protejării consumatorilor vulnerabili şi a economiei în ansamblul său, ca urmare a creşterii accentuate a preţurilor”.
Istoric
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de statul român a făcut, a făcut la finalul lunii martie o ofertă firmei americane ExxonMobil pentru ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care detine 50% din drepturile perimetrului XIX Neptun Zona de Apa Adanca.
Directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, declara, după e a trimis oferta, că societatea pe care o conduce este pregătită să preia participaţia ExxonMobil la proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase. În acest sens, compania ar urma să emită inclusiv obligațiuni. Ulterior s-a anunțat că Romgaz este în negoieri exclusive cu Exxon pentru preluarea participației, timp de patru luni, termen care expiră luna aceasta.
În acest moment, OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
În 2019, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.
În cazul în care, funcție și de cum va arăta noua lege offshore, se ia decizia finală de investiție în acest an, un termen optimist pentru livrarea primelor gaze pe piață este anul 2025.