Iohannis: O să găsim căile potrivite pentru a continua discuţiile cu partea canadiană

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Satu Mare, că va găsi 'căile potrivite' pentru a continua discuţiile cu Canada despre eliminarea vizelor dacă aceasta şi UE nu vor semna acordul comercial.
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 17:41
Iohannis: O să găsim căile potrivite pentru a continua discuţiile cu partea canadiană

‘Recunosc că am fost un pic trist când am citit astăzi că negocierile nu au dus nicăieri, însă îmi permit să îmi păstrez un oarecare optimism rezervat pentru acest acord comercial între Uniunea Europeană şi Canada. S-a muncit cam şapte ani până acum şi ar fi foarte păcat acum, când mai este puţin, să se abandoneze aceste negocieri. Probabil nu mai este realist să credem că în cursul acestei săptămâni se va semna, dar eu sper să se găsească înţelepciunea la cei care trebuie să continue negocierile şi să se finalizeze cu un acord comercial. Sigur, pentru România este o miză suplimentară aici, fiindcă renunţarea la vize pentru români este, cel puţin în această etapă, condiţionată de semnarea acordului. Însă şi dacă nu se va semna acordul, o să găsim căile potrivite pentru a continua discuţiile cu partea canadiană’, a declarat Iohannis. 

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...