Iolu: Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi trimis către partenerii sindicali ‘în cel mai scurt timp’

Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi trimis către partenerii sindicali 'în cel mai scurt timp', a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
Economica.net - mar, 29 nov. 2016, 20:22
Iolu: Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi trimis către partenerii sindicali 'în cel mai scurt timp'
‘Nu s-a discutat în şedinţa de astăzi de Guvern. Înţeleg de la domnul Pîslaru că se va grăbi trimiterea către partenerii sindicali a acestui proiect şi în cel mai scurt timp îl vor primi’, a declarat Liviu Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Întrebat dacă acest proiect va fi adoptat sau dacă se va afla doar în dezbatere până la finalul mandatului actualului Guvern, Liviu Iolu a precizat că sunt încă discuţii cu partenerii sociali. ‘Se discută încă (…) cu partenerii sociali şi abia după aceste discuţii se va lua o decizie, în limitele legale’, a precizat el.

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, au discutat luni, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT), cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017 şi au prezentat o serie de modificări propuse în proiectul de lege privind salarizarea unitară.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis, luni, AGERPRES, Executivul a solicitat partenerilor sociali, sindicate şi patronate, ca în următoarele două săptămâni să înainteze propunerile lor privind stabilirea salariului minim brut garantat în plată pentru anul 2017, urmând ca până la finalul mandatului, Guvernul să stabilească noul salariu minim.

În comunicat se preciza că premierul Cioloş a transmis partenerilor sociali că pentru anul viitor nivelul salariului minim pe economie va fi rezultatul negocierii dintre sindicate şi patronate, la fel ca în anii precedenţi. De asemenea, începând de anul viitor, nivelul salariului minim ar urma să fie stabilit printr-un mecanism de calcul la care lucrează în prezent un grup de experţi independenţi.

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...