Ion Iliescu, pus sub acuzare în dosarul Mineriada

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost chemat miercuri dimineaţă la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în dosarul 'Mineriada'.
AGERPRES - mie, 21 oct. 2015, 07:22
Ion Iliescu, pus sub acuzare în dosarul Mineriada

Procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, aşa-numitul dosar ‘Mineriada’, cu schimbarea încadrării juridice în infracţiune contra umanităţii şi extinderea urmăririi penale asupra altor persoane, au anunţat miercuri reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

‘Ca urmare a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de infirmare a soluţiei şi confirmare a ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990’, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Astfel, prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior, anunţă Parchetul.

‘În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice’, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute pentru a doua fază din proiectul de sistematizare a suprafeței de......
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...