Ion Iliescu, despre Legea lustraţiei: Este inutilă, total aberantă în zilele noastre

Economica.net
28 02. 2012

„Ar fi fost oarecum raţional să se discute despre o asemenea lege în primii ani de după căderea dictaturii, după 1989, anii ’90. Aşa încât mie mi se pare în general aberantă şi inutilă o asemenea lege într-un cadru democratic de politică deschisă şi când se pronunţă fiecare şi este mai ales cenzura populară care decide asupra tuturor lucrurilor. Mi se pare absolut inutilă o asemenea lege astăzi, la 22 de ani după revoluţie”, a declarat Ion Iliescu, citat de Mediafax.

Întrebat dacă se simte direct vizat de Legea lustraţiei, Ion Iliescu a răspuns: „Este inutilă! Eu am 82 de ani, mi-am îndeplinit toate misiunile de om ales prin scrutin popular fundamental şi decisiv, cu 85% în 1990, cu 60 şi ceva la sută în anul 2000. Care e chestiunea?”.

Ion Iliescu se îndoieşte că Legea lustraţiei poate fi privită ca o reparaţie morală.

„Reparaţie faţă de ce? Toţi exponenţii vechiului regim au fost înlăturaţi de Revoluţia din decembrie şi s-a intrat într-un regim deschis, firesc, de democraţie activă, aşa încât asemenea măsuri administrative prin legi discriminatorii sunt total inutile în asemenea cadru. Cei care au săvârşit crime în vechiul regim sunt supuşi acţiunilor justiţiei”, susţine preşedintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu declară că Legea lustraţiei este „total aberantă în zilele noastre”. „Total inutil! Este o acţiune tipic propagandistică, care ţine de regimuri trecute şi depăşite de istorie”, consideră Iliescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, Legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist.

Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 de voturi „pentru” şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei.

Legea prevede, printre altele, că vor fi lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură.

La dezbaterile în plen, deputaţii au decis, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras Levente, introducerea procurorilor comunişti în categoria personalelor lustrate.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.