Iliescu: Populaţia trebuie avertizată că există un real pericol de inundaţii

Pericol de inundaţii în România, avertizează din nou Ion Iliescu. După ce acum o săptămână, fostul preşedinte al României a vorbit despre efectele devastatoare pe care le-ar putea avea topirea zăpezii, miercuri, Iliescu a revenit şi a declarat că populaţia trebuie avertizată cu privire la riscul producerii unor inundaţii din cauza eventualei suprapuneri a topirii cantităţilor foarte mari de zăpadă cu ploile de primăvară.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 14:31

Ion Iliescu a afirmat că cele mai afectate zone sunt cele ale Moldovei şi Carpaţilor Orientali, unde, în ultimii ani, au avut loc defrişări masive. Totodată, el a arătat că şi Bazinul Dunărean poate fi una dintre regiunile afectate de posibile inundaţii, în condiţiile în care râuri din ţări vecine, precum Iugoslavia, se vor revărsa în cantităţi mari în Dunăre.

„Eu am exprimat nevoia de a încerca să realizăm nişte previziuni şi avertizări din timp ale oamenilor, pentru că este un fenomen specific nu numai României, toată Europa se află în faţa acestui fenomen. După secetă, după ani în care nu prea am mai avut ierni cu zăpezi multe, am fost luaţi prin suprindere. Am avut anterior o perioadă prelungită fără precipitaţii, vara, toamna, iarna, şi a venit deodată această perioadă densă de precipitaţii cu totul deosebite comparativ cu anii precedenţi şi această zonă este foarte extinsă în Europa”, a explicat Ion Iliescu.

Fostul şef statului a apreciat că, pe lângă perioada dată de abundenţa zăpezilor şi dificultăţile cu care se confruntă oamenii, există „un real pericol pentru ca perioada de topire să se suprapună cu ploile de primăvară, deci să asistăm la fenomene deosebite date de inundaţiile posibile”.

„Cea mai afectată zonă este zona Carpaţilor Orientali, zona Moldovei, unde, din păcate, de-a lungul ultimilor ani, s-au produs defrişări masive. Am sugerat să se facă nişte prognoze, nişte estimări, mergând până la situaţiile cele mai periculoase posibile, pentru ca măcar oamenii să fie preveniţi şi să reducem pierderile de vieţi umane, pentru că altfel fenomenul nu poate fi preîntâmpinat”, a spus Iliescu.

Te-ar mai putea interesa și
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, la aproape trei ani de la începutul......
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador ...