Ion Iliescu şi Petre Roman, la Parchetul General în dosarul „Mineriada”

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat luni, la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul ''Mineriada''. Şi fostul premier Petre Roman a fost luni dimineaţa la sediul Parchetului.
Economica.net - lun, 15 mai 2017, 08:22
Ion Iliescu şi Petre Roman, la Parchetul General în dosarul

Potrivit unor surse judiciare, Ion Iliescu şi Petre Roman au fost chemaţi de procurori pentru a li se aduce la cunoştinţă extinderea urmăririi penale, ei fiind puşi sub acuzare în luna decembrie 2016 pentru infracţiuni contra umanităţii.

Ion Iliescu a stat aproximativ o jumătate de oră în sediul Parchetului. El nu a dorit să dea declaraţii de presă la ieşire.

În dosarul ‘Mineriada’ sunt cercetaţi penal, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru – fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu – fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat ‘un atac generalizat şi sistematic’, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

‘Atacul’ din 11 – 15 iunie 1990 a avut următoarele consecinţe: uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, arată procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun de lux în viitorul apropiat, iar figurinele de Crăciun vor fi nu doar......
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura ...
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...