Ion Iliescu va fi operat la Spitalul Elias. Vezi ce a declarat fostul preşedinte

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat la Spitalul Elias şi ar urma să fie operat la colon. El a spus, în EXCLUSIVITATE, la România TV, că rezolvarea problemelor a fost amânată la sfârşitul anului trecut din cauza sărbătorilor de iarnă.
Economica.net - Dum, 15 ian. 2012, 08:18

Potrivit apropiaţilor preşedintelui onorific al PSD, acesta ar urma să fie supus unei intervenţii pentru îndepărtarea unor diverticuli pe colon. Aceştia sunt un fel de „punguţe” care apar pe colon, însă nu prezintă niciun pericol.

Operaţia este una uşoară  şi va fi efectuată laparoscopic, urmând să fie programată, cel mai probabil, luni. Totuşi, fostul şef de stat s-a internat încă de sâmbătă, pentru a se pregăti corespunzător pentru intervenţie. „Sunt într-o investigaţe. Continuă ce am făcut înainte de sărbători. Au fost doctorii plecaţi. Stau două-trei zile, am fost internat de ieri (sâmbătă, n.r.). Am folosit acest weekend pentru aceste investigaţii pe care le-am întrerupt datorită sărbătorilor”, a declarat Ion Iliescu, la România TV.

Medicul Adrian Cacoveanu, de la Spitalul Elias, a explicat, la România TV, ce presupune această intervenţie: „Este o operaţie simplă, anestezia este mai riscantă. E vorba de un diverticul pe colon, o dilatare în exterior a peretelui intestinal. Este o boală cu care te poţi naşte sau o poţi dobândi pe parcursul vieţii. Nu este ceva foarte ieşit din comun. În două, trei zile poţi fi externat, sau chiar mai puţin. Chiar cu cele mai performante investigaţii făcute preoperator te poţi trezi cu surprize, să fie altceva, să mai găseşti şi alte boli care au scăpat chiar unor investigaţii precise”.

Ion Iliescu (81 de ani) a mai fost internat la Spitalul Elias şi la sfârşitul lui 2011, pentru investigaţii, însă atunci a decis să finalizeze analizele după sărbători.

Fostul preşedine este un „client” fidel al Spitalului Elias, unde se internează periodic pentru analize şi investigaţii complete, el controlându-şi în permanenţă starea de sănătate. Din când în când, însă, el face un set de analize la Paris, sub supravegherea medicului Şerban Mihăileanu, care îi este bun prieten.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o......
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...