Ion Țiriac va construi un nou patinoar la Brașov
Consiliul local Brașov a aprobat, la propunerea primarului Allen Coliban, încheierea unui memorandumului de înțelegere cu Fundația Ion Țiriac pentru construirea unui complex sportiv cu un număr de minimum 300 de locuri pentru spectatori, compus în principal dintr-un patinoar și cu anexele necesare.
Pe 29 decembrie, primarul Brașovului declara că există „acest memorandum adoptat astăzi, urmează în luna ianuarie să revenim în fața Consiliului Local cu un vot pe un cadru formalizat concret, un contract de colaborare pe un termen lung, zeci de ani, care să ne permită să operăm acest patinoar, un patinoar oferit de fapt gratis municipiului. Fundația Țiriac va cumpăra un teren, Fundația Țiriac va investi în construirea unui patinoar, Fundația Țiriac va investi în dotarea acestui patinoar și inclusiv în retehnologizările ulterioare. Municipiul va asigura cheltuielile operaționale necesare funcționării și totodată un cadru organizatoric pentru copiii brașoveni, astfel încât ei să aibă acces la antrenori calificați, la echipamente și să-și desfășoare într-un cadru organizat antrenamentele de sporturi pe gheață, fie că vorbim despre hochei sau despre patinajul artistic. Sunt obiectivele de la care am pornit în colaborarea cu Fundația Țiriac. Ceea ce a cerut Fundația Țiriac a fost ca destinația acestui patinoar să fie în principal pentru copii și juniori și ne asigurăm că facem aceste lucruri nu doar astăzi, ci și pe o perioadă de zeci de ani de acum încolo“.
Potrivit meorandumului, terenul pe care va fi construit noul patinoar urmează a fi identificat de Fundația Ion Țiriac, ca fiind eligibil din punct de vedere legal, comercial, tehnic, de mediu, pentru a permite construcția Bazei Sportive. Terenul va fi achiziționat tot de Fundația omului de afaceri, care va construi și baza sportivă.
Ulterior construcției, baza sportivă va fi pusă la dispoziția primăriei Brașov în mod gratuit, municipalitatea urmând să plătească costurile de funcționare și întreținere și să o susțină din fondurile bugetului local în scopul de a derula programe și activități care să permită și să încurajeze accesul copiilor și tinerilor la sport prin practicarea hocheiului și patinajului, în condițiile ce vor fi agreate de părți.
Fundația Țiriac va păstra „drepturi specifice de consultare și de opinie” asupra direcției privind operarea Bazei Sportive care va fi preluată de Municipiu Brașov pentru operare, exploatare, întreținere și dezvoltare.
În schimb, „în măsura în care dezideratele proiectului o permit și în acord cu Municipalitatea, partenerul va putea dezvolta, alături de patinoar, și o sală sportivă multifuncțională de dimensiuni reduse, care să fie cuprinsă în incinta Bazei Sportive“, se mai precizează în memorandum.
Până pe 30 ianuarie 2024, municipalitatea și Fundația se angajează să poarte discuții cu scopul de a conveni forma și structura juridică, precum și documentația suport acceptabilă ambelor părți pentru a facilita în mod eficient derularea acestui proiect.
Fundația Ion Țiriac a mai construit un astfel de proiect lângă București, la Otopeni. Acesta este, de altfel, singului patinoar din capitala României și din zona București-Ilfov, el fiind dezvoltat conform normelor olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei.