Ion Ţiriac vrea să vândă turneul ATP de la Bucureşti. În aprilie este ultima ediţie

Economica.net
09 03. 2016
ion_tiriac_63334300

Turneul se va disputa la Arenele BNR, însă doar pe terenurile secundare.

”Vreau să mulţumesc Băncii Naţionale a României pentru faptul că ne-a lăsat să jucăm ediţiile precedente pe această arenă. Este o proprietate privată, aceasta este situaţia. Acum, terenul central nu se mai poate folosi, din diverse motive, iar noi o să putem organiza turneul pe celelalte suprafeţe de teren. În aceste condiţii, turneul se vinde. Pe vremea mea, tenisul se juca gratuit. Acum nu se mai poate. Priviţi la Hagi ce a putut să facă în doar câţiva ani. Deci, dacă este voinţă, se poate”, a spus Ion Ţiriac, la conferinţa de presă.

Bogdan Enoiu, director McCann Bucharest, a declarat: ”În curând, va începe ediţia cu numărul 21 şi ediţia numărul 15 de care mă ocup. Îmi pare rău că până acum niciun jucător român de tenis nu a reuşit să îşi înscrie numele pe lista câştigătorilor la turneul de simplu. În ediţia 2016 nu vom mai face un meci demonstrativ, aşa cum s-a organizat în mod tradiţional la ultimele ediţii, pe Arena Centrală”.