Ionuţ Pătrăhău va fi noul director al Băncii Carpatica. Fuziunea Carpatica-Patria Bank, finalizată până la sfârşitul anului

Săptămâna aceasta, BNR realizează interviurile în vederea validării noului Consiliu de Administrație al Băncii Carpatica, numiri care ar putea fi anunțate săptămâna viitoare. După anunțarea Consiliului, condus de Horia Manda din poziția de CEO, CA-ul îl va putea numi pe Ionuț Pătrăhău în poziția de director general în locul lui lui Johan Gabriels, care va părăsi banca pentru o altă carieră, conform unor surse din mediul financiar-bancar.
Gabriela Ţinteanu - lun, 18 apr. 2016, 21:01
Ionuţ Pătrăhău va fi noul director al Băncii Carpatica. Fuziunea Carpatica-Patria Bank, finalizată până la sfârşitul anului

Banca rezultată din fuziunea Carpatica cu Patria Bank va fi fi condusă de Horia Manda ca CEO și foarte probabil de Ionuț Pătrăhău în locul lui Johan Gabriels. Procesul de fuziune al celor două bănci trebuie să se încheie până la sfârșitul anului, iar BNR ar trebui să valideze propunerile privind numirile din Consiliul de Administrație validate de AGA băncii și înainte către BNR încă de la începutul lunii aprilie.

Potrivit unor surse oficiale din mediul bancar săptămâna aceasta au loc interviurile la BNR, urmând ca numirile să fie făcute abia săptămâna viitoare. Aceleași surse ne-au declarat că banca va fi condusă din poziția de CEO de Horia Manda, reprezentantul acționarului majoritar, iar în locul lui Gabriels, care a ales să urmeze o altă carieră, să fie numit de câtre consiliul de administrație validat de BNR, Ionuț Pătrăhău, membru și în consiliul de supraveghere al băncii.

Specializat în fuziuni și achizițiii (printre multe alte specializări), Ionuț Pătrăhău și-a început cariera de bancher în ABN Amro Bank unde a ajuns până pe poziția de vicepreședinte executiv și a continuat ca director general adjunct al Băncii Transilvania, pentru șase ani. Timp de patru ani a fost membrul nominalizat de BERD în cadrul Moldova Agorindbank și director executiv al rețelei private de sănătate Regina Maria. Din 2014 este membru în Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Carpatica.

Banca Comercială Carpatica (BCC) va fi instituţia de credit absorbantă în fuziunea dintre Patria Bank (fosta Nextebank) şi banca de la Sibiu şi astfel va rămâne listată pe bursă. Patria Bank a devenit recent acţionarul majoritar al BCC, cu o deţinere de peste 64%, în urma problemelor pe care le are fostul acționar majoritar al Băncii Carpatica, Ilie Carabulea.

Horia Manda este managing director al Axxess Capital, companie care administrează fondul Emerging Europe Accession care deţine Patria Bank, instituție care va fuziona prin absorbție cu Banca Comercială Carpatica. El va fi și viitorul președinte al noii entități.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...