Ionuţ Costea a fost înlocuit la conducerea Eximbank

Guvernul l-a înlocuit, joi, pe preşedintele Eximbank Ionuţ Costea, la final de mandat, cu Traian Halalai, director adjunct la Banca Românească, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Economica.net - joi, 27 sept. 2012, 12:23
Ionuţ Costea a fost înlocuit la conducerea Eximbank

Totodată, Ministerul Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al Eximbank, a decis să-l păstreze pe Paul Ichim pe poziţia de vicepreşedinte al băncii.

Costea a fost numit la conducerea Eximbank la începutul anului 2009, pe timpul mandatului guvernului PSD-PDL. El este cumnatul fostului lider al PSD Mircea Geoană.

EximBank este o instituţie specializată al cărui portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Banca este deţinută de stat prin Ministerul Finanţelor Publice, în proporţie de 95,374%, iar restul acţiunilor sunt în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF): SIF Banat Crisana – 0,311%; SIF Moldova – 0,311%; SIF Transilvania – 0,311%; SIF Muntenia – 0,423%; SIF Oltenia – 3,270%.

Te-ar mai putea interesa și
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Şapte ţări europene au cerut Israelului "să revină asupra politicii sale actuale" din Gaza şi să-şi ridice "imediat" blocada în privinţa ajutoarelor pe fondul unei situaţii umanitare......
Aproximativ 43.000 de angajați MAI vor menține siguranța publică în ziua votului
Aproximativ 43.000 de angajați MAI vor menține siguranța publică în ziua votului
Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor menţine siguranţa publică şi vor asigura protecţia ...
Washingtonul ia în considerare strămutarea în Libia a 1 milion de palestinieni din Fâșia Gaza – surse
Washingtonul ia în considerare strămutarea în Libia a 1 milion de palestinieni din Fâșia Gaza – surse
Administraţia SUA ia în considerare posibilitatea de a reloca definitiv un milion de palestinieni din Fâşia Gaza în ...
INS: Producția de cărbune din România a scăzut cu 2,2% în trimestrul I din 2025. Importurile au fost mai mici cu 50,5%
INS: Producția de cărbune din România a scăzut cu 2,2% în trimestrul I din 2025. Importurile au fost mai mici cu 50,5%
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele trei luni din 2025 la 505.000 de tone echivalent petrol (tep), ...