Ionuţ Dumitru: Reforma companiilor de stat este un subiect delicat în discuţiile cu FMI

Subiectul cel mai delicat care urmează să fie discutat cu misiunea Fondului Monetar Internaţional este legat de stadiul reformelor în companiile de stat, unde există mari întârzieri, a apreciat, luni, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, într-o declaraţie pentru AGERPRES.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 11:43
Ionuţ Dumitru: Reforma companiilor de stat este un subiect delicat în discuţiile cu FMI

„Aici am avut angajamente foarte clare, amânate de câteva ori. Nu am îndeplinit mai nimic din ceea ce ne-am angajat, în ceea ce priveşte managementul privat la companiile de stat şi în ceea ce priveşte listarea acestora pe bursă. Prin urmare, cred că aici va fi discuţia cea mai delicată, într-un context în care reforma companiilor de stat a fost un punct cheie din acordul în care ne aflăm”, a spus Ionuţ Dumitru.

Acesta consideră că este prematur să se discute despre un nou acord cu Fondul, atât timp cât mai există întârzieri în obiective cheie din actualul acord.

„Nu cred ca putem discuta despre un nou acord cu FMI, atât timp cât elemente cheie din actualul acord nu au fost îndeplinite. Deşi am îndeplinit obiectivele de deficit bugetar, în partea de reforme structurale obiectivele au fost, în mare parte, ratate. Mai degrabă aş vedea o soluţie prin prelungirea actualului acord cu câteva luni, pentru a putea rezolva obiectivele pe care ni le-am propus în reforma structurală”, a explicat Dumitru.

În problema Oltchim, preşedintele Consiliului Fiscal arată că există o „presiune” privind privatizarea sau închiderea, dar nu din partea FMI, ci chiar o presiune internă, din cauza costurilor mari necesare eficientizării acestuia.

„Presiunea nu trebuie să vină din partea nimănui şi trebuie găsită rapid o soluţie în problema combinatului”, a subliniat acesta.

În ceea ce priveşte arieratele companiilor, Ionuţ Dumitru apreciază că „va fi destul de greu de aplicat directiva europeană, Directiva 7, care va intra în vigoare în martie-aprilie şi care prevede ca scadenţa decontării să fie la maximum 60 de zile, achitarea în primul rând a stocurilor şi neacumularea de restanţe mai mari de 60 de zile, în condiţiile în care în România există restanţe care merg şi până la 360 de zile”.

Ionuţ Dumitru nu consideră că în acest moment discuţiile cu Fondul privind preţurile la utilităţi vor fi complicate însă ar putea fi dificile în punctele în care România nu va avea ce raporta.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti, în perioada 15 – 29 ianuarie 2013, pentru cea de 7-a şi a 8-a evaluare a Acordului Stand By cu România. Misiunea FMI va discuta cu autorităţile române evoluţiile recente economice şi de perspectivă, bugetul pentru 2013, progresele în reformele structurale, cât şi politica monetară. Misiunea FMI va avea loc împreună cu o echipă a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Concluziile vor fi făcute publice la finalul misiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Umbrărescu: record de kilometri de autostradă inaugurați de la un singur constructor într-un an
Umbrărescu: record de kilometri de autostradă inaugurați de la un singur constructor într-un an
România va încheia anul 2024 cu circa 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au fost realizați de UMB, cel mai mare grup de construcții de......
Măsurile din “ordonanța-trenuleț” vor reduce cheltuielile statului cu 19 miliarde de lei, 1% din PIB
Măsurile din “ordonanța-trenuleț” vor reduce cheltuielile statului cu 19 miliarde de lei, 1% din PIB
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi ...
UPDATE Accident aviatic în Coreea de Sud. Bilanțul negru crește la 151 de morți VIDEO
UPDATE Accident aviatic în Coreea de Sud. Bilanțul negru crește la 151 de morți VIDEO
UPDATE 2: Bilanţul catastrofei aeriene din Coreea de Sud, unde un Boeing al companiei Jeju Air a luat foc duminică la aterizarea ...
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin ...