Ionuţ Leahu: Avem în planul de anul acesta să deschidem două clinici noi, cu o valoare a investițiilor de peste 1,5 milioane euro INTERVIU

"Avem în planul de anul acesta să deschidem două clinici noi, cu o valoare a investiţiilor de peste 1,5 milioane euro", a declarat pentru Economica.net Ionuţ Leahu, CEO şi fondatorul reţelei clinicilor dentare dr. Leahu. Antreprenorul ne-a mai spus că nu a mărit tarifele practicate de clinicile sale, pe fondul crizei generate de Covid-19. "Noi am păstrat același nivel de preț, chiar și la începutul pandemiei, când business-ul a suferit. Fiind o rețea care are posibilitatea negocierii pentru volume mari, deci putând eficientiza costuri, am ales să nu se reflecte la pacient fluctuațiile date de context. Vom urmări atent impactul inflației și al altor provocări care ar putea avea efect de domino (criza materialelor de producție, criza energetică, criza de specialiști etc.) și sperăm să nu intervenim asupra prețurilor serviciilor noastre. În general, abordarea pe care am avut-o mereu a fost să avem servicii efectuate foarte bine la un preț corect", a spus pentru Economica.net Ionuţ Leahu.
Cristina Şomănescu - Dum, 13 mart. 2022, 21:35
Ionuţ Leahu: Avem în planul de anul acesta să deschidem două clinici noi, cu o valoare a investițiilor de peste 1,5 milioane euro INTERVIU

Ionuţ Leahu, CEO şi fondatorul reţelei clinicilor dentare dr. Leahu, prima entitate din industria healthcare cu obligațiuni corporative tranzacționate pe sistemul multilateral al Bursei de Valori București şi unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor dentare din România, a vorbit, pe larg, într-un interviu acordat pentru Economica.net, despre investiţiile planificate pentru anul 2022, despre punctele nevralgice ale pieţei serviiilor de stomatologie, despre profilurile pacienţilor şi problemelor pentru care vin la medicul dentist, despre tarifele practicate şi, nu în ultimul rând, despre soluţiile care ar înlesni accesul populaţiei la servicii dentare.

Iată câteva dintre cele mai importante declaraţii ale antreprenorului Ionuţ Leahu, din interviul acordat publicaţiei Economica.net:

„Avem în planul de anul acesta să deschidem două clinici noi, cu o valoare a investițiilor de peste 1,5 milioane euro. În 2021, bugetul total de investiții a fost de 3,2 milioane euro”.

„Prima clinică pe care o vom deschide (în 2022) va fi în Brașov, la finalul primului trimestru. Întotdeauna, prospectarea a fost în zona orașelor cu potențial și, cu prioritate, în centrele universitare”.

„Noi am păstrat același nivel de preț, chiar și la începutul pandemiei, când business-ul a suferit. Fiind o rețea care are posibilitatea negocierii pentru volume mari, deci putând eficientiza costuri, am ales să nu se reflecte la pacient fluctuațiile date de context. Vom urmări atent impactul inflației și al altor provocări care ar putea avea efect de domino (criza materialelor de producție, criza energetică, criza de specialiști etc.) și sperăm să nu intervenim asupra prețurilor serviciilor noastre. În general, abordarea pe care am avut-o mereu a fost să avem servicii efectuate foarte bine la un preț corect”.

„Dacă ar fi să observ un comportament al pacienților în pandemie, foarte mulți au revenit cu infecții, semn de neglijare sau de lipsă de conștientizare a problemei”.

Vă prezentăm integral, în continuare, interviul acordat de Ionuţ Leahu publicaţiei Economica.net:

Economica.net: Care vor fi principalele motoare de creștere a cifrei de afaceri în 2022?

Ionuţ Leahu:  Ne-am propus păstrarea ritmului dinamic de creștere, este adevărat, în aliniere cu obiectivele asumate în fața partenerilor de investiție. Aceasta, clar, va veni din continuarea dezvoltării infrastructurii, din deschiderea de clinici noi în rețea și din consolidarea echipei. Dar pentru noi și alți indicatori sunt importanți: numărul de pacienți unici, gradul de satisfacție a acestora.
În plus, misiunea noastră este dincolo de a ne construi propriul business. Ne dorim să aducem în conversație termenul „împreună”, pentru că, așa cum am spus de fiecare dată, avem foarte mult de construit atât pentru pacientul român, cât și pentru viitorul domeniului nostru, pentru mulți ani de acum încolo. Ne propunem în echipă și alături de partenerii de investiție să schimbăm mentalitățile, procesele, infrastructura, nivelul de implicare al autorităților și, în general, un mod întipărit de a face lucrurile în stomatologia de la noi, pentru binele pacientului. Dorim, de asemenea, să continuăm educația către pacienți și către lumea medicală.

Economica.net: Ce investiții aveți în plan pentru anul 2022?

Ionuţ Leahu:  Avem în planul de anul acesta să deschidem două clinici noi, cu o valoare a investițiilor de peste 1,5 milioane euro. În 2021, bugetul total de investiții a fost de 3,2 milioane euro.

Economica.net: În ce orașe vreţi să vă extindeți în 2022?

Ionuţ Leahu:  Prima clinică pe care o vom deschide va fi în Brașov, la finalul primului trimestru. Întotdeauna, prospectarea a fost în zona orașelor cu potențial și, cu prioritate, în centrele universitare. Motivul este simplu: o preocupare pe care o avem în permanență este de a putea susține ritmul accelerat de scalare din perspectiva factorului uman – integrarea la nivel național a unui număr mare de specialiști – medici și asistente. Geografic, în clipa de față, suntem prezenți în toate regiunile României.

Economica.net: Câți oameni aveți în plan să angajați în cursul acestui an?

Ionuţ Leahu:  Echipa noastră a depăşit nivelul de 500 de persoane, dintre care aproximativ o treime sunt medici. O vom extinde proporțional cu dezvoltarea, pe măsură ce depășim provocările de recrutare la nivelul țării. Într-o primă etapă, vom angaja echipa locală de la Brașov.

Economica.net: Care sunt cele mai solicitate servicii stomatologice în clinicile dumneavoastră?

Ionuţ Leahu: Interacționăm cu peste 20.000 de pacienți unici la nivel de an, pentru care oferim toate tratamentele stomatologice – dinți ficși în 24 de ore, implanturi dentare, coroane dentare, aparate dentare, tratament al bolii parodontale, tratamente de canal etc. Suntem încântați să vedem că intră în rutină ca în cadrul consultației să ne fie solicitată și radiografia dentară, este o categorie de servicii care a crescut de la an la an și aceasta aduce în prim-plan conștientizarea că diagnosticul este pus doar în urma unei vizite la medicul dentist și în urma unei radiografii, nu prin autodiagnosticare. Ca schimbări de la un an la altul, am observat creșteri și pe zona obturațiilor, tratamentelor pentru infecții și pe zona de estetică dentară (albire profesională, coroane).

Economica.net: Ce servicii stomatologice sunt semnificativ mai solicitate acum decât înainte de pandemia de Covid-19?

Ionuţ Leahu: Ne uităm la mai mulți factori când analizăm evoluția anumitor servicii. Iar pentru noi, ultimii trei ani au fost de dezvoltare accelerată și de extindere a rețelei și a echipei de specialiști. Lucrând în echipe multidisciplinare, având în fiecare clinică medici pe toate specializările, am înregistrat creșteri pe anumite categorii: pe serviciile pentru copii, estetică dentară/protetică, parodontologie sau ortodonție. Așa cum am amintit anterior, dacă ar fi să observ un comportament al pacienților în pandemie, foarte mulți au revenit cu infecții, semn de neglijare sau de lipsă de conștientizare a problemei.

Economica.net: Care au fost cele mai scumpe servicii plătite de pacienții dumneavoastră în 2021?

Ionuţ Leahu: În echipele noastre, tratăm frecvent și cazuri dificile ale unor pacienți cărora li s-a spus că nu mai au nicio șansă, iar aceste situații complexe, care presupun reabilitarea întregii danturi, proceduri precum danturi fixe în 24 de ore și, în general, orice procedură de implantologie, sunt cele mai costisitoare manopere. Revin însă asupra unui mesaj important: timpul face diferența întotdeauna, iar dacă o procedură este necesară, trebuie intervenit rapid. Noi le explicăm pacienților care este starea reală a sănătății lor dentare, care sunt afecțiunile de care suferă și repercusiunile neefectuării tratamentelor pentru aceste afecțiuni. Iar soluția pe care o vedem pentru ei este ca, în loc să aștepte 5 ani pentru a-și rezolva o problemă dentară complexă, iar la capătul acestor 5 ani aceasta să se complice și, în realitate, costul să fie cu mult mai mare decât cel stabilit inițial, mai bine le finanțăm aceste tratamente și le rezolvăm problemele acum, urmând plata eșalonată a lor. Este adevărat că nimeni nu își permite să plătească dintr-un salariu lunar un tratament care este rezultatul întârzierilor din ani întregi, însă nu trebuie să așteptăm să ajungem la scadență. Iar cea mai importantă este prevenția, desigur.
Nu este o regulă generală sau un profil comun al pacienților care au nevoie de serviciile de implantologie – operând în toate clinicile din țară, am văzut tineri cu probleme mari, am avut pacienți care nu au cea mai grozavă situație financiară, dar care au înțeles că o dantură cu probleme le afectează întreaga stare de sănătate și, împreună cu aceștia, am găsit soluții de finanțare, am observat că proceduri complexe de restaurare sunt necesare în orice zonă geografică etc. Realitatea este că, la nivel de țară, sănătatea dentară este deficitară.

Economica.net: Cum au evoluat tarifele serviciilor practicate de clinicile dumneavoastră, în contextul epidemiei de Covid-19?

Ionuţ Leahu: Noi am păstrat același nivel de preț, chiar și la începutul pandemiei, când business-ul a suferit. Fiind o rețea care are posibilitatea negocierii pentru volume mari, deci putând eficientiza costuri, am ales să nu se reflecte la pacient fluctuațiile date de context. Vom urmări atent impactul inflației și al altor provocări care ar putea avea efect de domino (criza materialelor de producție, criza energetică, criza de specialiști etc.) și sperăm să nu intervenim asupra prețurilor serviciilor noastre. În general, abordarea pe care am avut-o mereu a fost să avem servicii efectuate foarte bine la un preț corect.

Economica.net: Cum a evoluat în 2021 numărul pacienţilor care au beneficiat de rezolvarea tuturor problemelor stomatologice într-o singură zi, față de nivelul înregistrat în anul 2020?

Ionuţ Leahu: Numărul pacienților care și-au rezolvat problemele într-o singură zi a crescut cu peste 50%. În general, abordarea noastră a fost întotdeauna îndreptată spre eficiență, pentru binele pacientului – de a-i oferi servicii rapide, în cât mai puține vizite, într-un singur loc – de aceea lucrăm cu tehnologie avansată, în echipe multidisciplinare, avem in house laborator de tehnică dentară complet digitalizat, centre de radiologie dentară digitală, capacitate pentru terapie intensivă etc. Ne așteptăm și în 2022 la o creștere susținută, întrucât avem atât abordarea, cât și echipa medicală specializată în a rezolva rapid și eficient problemele pacienților.

Economica.net: Ce pondere are numărul pacienților străini care se tratează în clinicile dumneavoastră?

Ionuţ Leahu: O perioadă din 2020 nu am mai tratat pacienți străini, veniți în România pentru servicii stomatologice și cred că, în general, la nivel de industrie a fost înregistrată o scădere a turismului dentar. În 2021, am revenit pe un trend crescător, pe care sperăm să îl menținem odată cu relaxarea condițiilor de călătorie. Una dintre cele mai mari îngrijorări pe care le-am avut în ultimii doi ani a fost în această direcție: că nu ne putem respecta promisiunea și angajamentul față de pacienți, de a-i trata oricând decid să înceapă planul de tratament, din cauza unor factori externi precum restricțiile de călătorie.

Economica.net: Care sunt cele mai solicitate servicii la clinica dumneavoastră din Londra?

Ionuţ Leahu:  Serviciile cele mai solicitate la Londra sunt de estetică dentară, protetică și ortodonție. Acolo, prevenția este o normalitate de zeci de ani, iar noi întâlnim pacienți care nu au probleme de complexitate mare.

Economica.net: Care sunt profilurile socio-demografice ale pacienților clinicilor dumneavoastră?

Ionuţ Leahu: În clinicile noastre, avem pacienţi din toate categoriile de vârstă şi îi primim cu diferite probleme de sănătate dentară. Dacă îl învățăm pe un părinte că este necesar să facă primii pași spre noi cu un copil încă de la vârsta de 12 luni pentru a-i asigura, prin prevenție, un parcurs sănătos, în aceeași măsură, și pacienților cu vârstă înaintată și cu probleme de complexitate mare le oferim soluții. Avem în domeniul stomatologiei tot avansul tehnologic și cunoștințele pentru rezolvarea problemelor, oricât de complexe ar fi. Practic, tehnologia si experienta ne oferă puterea de a-i spune pacientului „nu există nu se poate în stomatologie”.
Tratăm pacientul încă de la primul dinte pe tot parcursul vieții acestuia, altfel că, în clinicile noastre ne adresăm tututor categoriilor de vârstă. După vârstă, cele mai active categorii de clienți sunt: copii până în 14 ani (12,9%), 30-39 de ani (19,7%), dar și 40-49 ani (20%).
Nu am observat o schimbare majoră în profilul pacienților (n. red. în contextul crizei generate de Covid-19). În ultimii ani, profilul a evoluat, mai degrabă, în funcție de inițiativele și dezvoltarea noastră. Un exemplu simplu: am dezvoltat conceptul dedicat serviciilor pentru copii: Academia Spațială Dr. Leahu, pe care l-am implementat în toate orașele unde suntem prezenți, iar acest segment a cunoscut o creștere de peste 300% a numărului de pacienți sub 14 ani.

Economica.net: Cum caracterizați piața serviciilor stomatologice din țara noastră și care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă?

Ionuţ Leahu: Sunt vizibile aceleași provocări pe care le-am amintit de-a lungul timpului. Industria noastră este fragmentată, fără putere, fără capacitatea de a transforma ceva radical, prin eforturi individuale, în modul în care se întâmplă lucrurile. Ultimii ani au accentuat și mai tare aceste aspecte și, în valul de provocări continue prin care am trecut toți jucătorii din domeniul nostru sau din cel medical, în general, trebuie remarcată, totuși, capacitatea fantastică de adaptare și reajustare permanentă la miile de schimbări dictate de context.
Punctul nevralgic este imposibilitatea de dezvoltare a infrastructurii stomatologiei din România la nivel macro, nu doar din partea unui grup restrâns de companii. Aceasta ar deveni posibilă dacă Statul ar avea pe agendă și domeniul nostru. Este nevoie de susținerea companiilor mici, de creșterea ponderii de decontare peste procentul actual de 0,33% din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (din FNUASS n. red.), de planificarea unor programe de prevenție la nivel național, de politici publice care să asigure servicii gratuite pentru copii și un viitor mai sănătos al acestora. Toate acestea nu ar putea contribui doar la dezvoltarea domeniului nostru, ci, în primul rând, la binele pacientului, la îmbunătățirea sănătății dentare a acestuia în contextul pe care îl cunoaștem că jumătate dintre români nu ajung la stomatolog, la democratizarea serviciilor în rândul populației. Standardul pe care îl oferim noi ar trebui să ajungă o normalitate la nivelul țării.
Uitându-ne la cifre, piața serviciilor stomatologice crește de la an la an pe fondul accentuării problemelor dentare în rândul populației. Valoric, cifra cumulată a celor 6.400 de companii active evaluate de Coface România a fost în 2020 de peste 2,33 miliarde lei și estimăm că a crescut cu 20% în 2021.
Alte provocări majore la care lucrăm încă de la începuturi sunt nivelurile deficitare de educație și prevenție în rândul populației.

Rețeaua clinicilor dentare dr. Leahu este prima entitate din industria healthcare cu obligațiuni corporative tranzacționate pe sistemul multilateral al Bursei de Valori București.

Reţeaua clinicilor dentare dr. Leahu este prezentă în 12 orașe din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Galați, Ploiești, Cluj-Napoca și Craiova) și cu o clinică la Londra; are 149 de cabinete dentare și un laborator de tehnică dentară complet digitalizat, precum şi o echipă de peste 500 de angajați, dintre care 154 medici și cinci specialiști în anestezie generală. Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală. Rețeaua dispune și de propriul centru de instruire – Centrul de perfecționare dr. Leahu.

Citeşte şi:
Oamenii cheltuie, în medie, 2.000 de lei pe an pentru tratamente dentare, iar jumătate dintre români nu merg deloc la dentist – sondaj Kantar; Ionuţ Leahu: Statul a abandonat pacientul de stomatologie

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...