Ionuț Stroe: Nu luăm în calcul ieșirea de la guvernare. Moțiunea de cenzură a USR nu are nicio șansă să treacă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că liberalii nu iau în calcul ieşirea de la guvernare şi că discuţiile de marţi pe care conducerea partidului a avut-o cu miniştrii liberali au vizat agenda următoarei şedinţe de guvern, deoarece dialogul politic cu PSD a fost sistat.
AGERPRES - mar, 08 oct. 2024, 16:57
Ionuț Stroe: Nu luăm în calcul ieșirea de la guvernare. Moțiunea de cenzură a USR nu are nicio șansă să treacă

„Sunt chestiuni de interes, care ţin, de exemplu, de Ministerul Dezvoltării, de viitorul Consiliu JAI, de salarizarea în zona culturii. Agenda şedinţei de guvern de mâine a fost principalul subiect. (…) Fiecare ministru în parte şi-a expus proiectele pe care are pe ordinea de zi, discutate de altfel cu conducerea partidului”, a spus Stroe la sediul central al PNL.

El a subliniat că funcţionarea Guvernului se va face punctual şi că pe fiecare subiect în parte va exista decizie politică.

„Există, din punct de vedere tehnic, câţiva coordonatori ai acţiunii guvernamentale a PNL, şi anume secretarul general al partidului şi prim-vicepremierul Cătălin Predoiu. Atât timp cât nu vom mai avea niciun fel de puncte de legătură, de negociere în cadrul coaliţiei, PNL îşi rezervă dreptul de a se poziţiona pe fiecare subiect în parte în directă relaţie cu interesul, ideile şi lucrurile pe care le stabilim aici, în sediul PNL”, a afirmat el.

Stroe a precizat că PNL nu ia în calcul ieşirea de la guvernare.

„În momentul de faţă administrăm o situaţie pentru a duce la bun sfârşit acest mandat. Cred că orice om raţional îşi închipuie că mai sunt doar două luni până vom avea un nou guvern”, a arătat el.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor a fost întrebat dacă se pune problema retragerii miniştrilor liberali din Guvern.

„Nu, preşedintele a explicat acest lucru ieri. Este cât se poate de normal şi firesc să încercăm în aceste două luni de zile să menţinem cel puţin la nivel de funcţionare un guvern care să organizeze aceste alegeri şi de ce nu poate din punct de vedere politic să nu lăsăm PSD să exercite puterea în totalitate”, a susţinut purtătorul de cuvânt al PNL.

Despre moțiunea pe care USR dorește să o depună

Stroe a mai afirmat că moţiunea de cenzură pe care Uniunea Salvați România doreşte să o iniţieze împotriva Guvernului nu are nicio şansă de reuşită, adăugând că partidul nu va da nicio directivă pentru parlamentarii săi.

„Nu se va da nicio directivă. Orice om raţional, cu atât mai mult politicieni responsabili, ştie foarte clar că un asemenea demers nu are nicio şansă de reuşită şi, mai mult decât atât, hai să ne aducem aminte – în 2021, când USR ne-a trimis în această situaţie prin a face acest compromis politic cu PSD, la vremea respectivă au plecat de la guvernare, au abdicat de la responsabilitatea asumată în momentul în care au construit un guvern alături de noi şi au semnat chiar o moţiune de cenzură atunci chiar împreună cu cei de la AUR. Dacă cer responsabilitate, dacă îşi doresc raţiune şi seriozitate, altfel se fac lucrurile”, a declarat Stroe, la sediul central al PNL.

El a apreciat că un astfel de demers trebuia precedat de un dialog.

„Un demers serios, un demers raţional, un demers de forţă, în mod evident trebuie precedat de un anume dialog pe care trebuie să-l porţi. Acum, probabil campania electorală foarte multora le generează un anume comportament care eu cred că ar trebui să fie unul responsabil. Lupta cu PSD se poartă cu forţa, se poartă cu responsabilitate, lupta cu PSD trebuie dusă mai mult decât la nivel declarativ. Doamna Lasconi are încă posibilitatea de a onora invitaţia la dialog pe care i-am lansat-o acum ceva vreme şi bineînţeles un asemenea demers să-l discutăm dacă este cazul. Cred că orice om raţional, cu atât mai mult un partid responsabil ştie foarte bine că într-o lună şi jumătate – două luni de zile nu poţi nici măcar constitui o majoritate parlamentară, dar să schimbi un guvern sau investeşti unul nou. Noi spunem că mai degrabă discuţii serioase şi aplicate ar trebui să vizeze viitorul, perspectivele politice, o eventuală construcţie pe care o putem face în viitor”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Marţi, preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a cerut liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, să vină cu un răspuns, în câteva ore, dacă sprijină sau nu moţiunea de cenzură pe care urmează să o iniţieze Uniunea Salvaţi România.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...