Iordache despre abuzul în serviciu: Sunt două variante – cu prag minimal sau redefinirea infracţiunii

Economica.net
08 11. 2017
florin_iordache_qok5xa2dev_58188900

‘Săptămâna viitoare, într-o şedinţă a comisiei, să luăm în dezbatere şi prin vot să tranşăm cele trei legi care vizează Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, cu propunerile care au venit din partea colegilor’, a spus Iordache, în şedinţa comisiei.

El a anunţat că a primit din partea Uniunii Naţionale a Judecătorilor un studiu comparat referitor la abuzul în serviciu.

‘Am primit de la Uniunea Naţională a Judecătorilor un studiu comparat în ceea ce priveşte abuzul în serviciu şi în acest studiu ca şi concluzie sunt două chestiuni: fie discutăm de introducerea unui prag minimal, fie discutăm de o redefinire a infracţiunii’, a adăugat Iordache.

Acesta le-a precizat, ulterior, jurnaliştilor că o variantă vizează stabilirea unui prag, iar alta se referă la ‘stabilirea unui folos’. ‘Adică, dacă nu există un folos, nu există un abuz’, a subliniat Iordache.

‘Sunt cel puţin 16 propuneri cu diverse modalităţi ale pragului, dar repet putem lua în calcul (…) şi o reformulare a definiţiei abuzului în serviciu. Este vorba despre decizia Curţii care precizează un folos. În acea redefinire putem discuta despre ce înseamnă un folos însuşit de cel care ar comite un abuz în serviciu. (…) Deci, sunt două variante posibile. Este o variantă care vizează stabilirea unui prag, dar este şi o variantă care vizează stabilirea unui folos. Adică, dacă nu există un folos, nu există un abuz’, a susţinut Iordache.