Iordache: Îmi asum ordonanţa în totalitate. Acum, CCR poate spune dacă e constituţională
Iordache a fost întrebat de jurnalişti, la CSM, dacă este adevărat că proiectul ordonanţei a primit aviz negativ de la direcţiile de specialitate ale ministerului, el răspunzând: „În cursul elaborării actelor normative, direcţiile de specialitate şi-au exprimat mai multe puncte de vedere. De asemenea, în cursul procedurii de elaborare au fost păreri pro şi contra, dar, repet, oportunitatea o stabileşte ministrul pentru că nu este corect, într-un act de guvernare, atunci când elaborăm o lege sau o ordonanţă, ultima responsabilitate o are ministrul să semneze”.
Întrebat în continuare dacă sub nicio formă nu ia în calcul abrogarea ordonanţei, Florin Iordache a spus: „Ordonanţa în acest moment înţeleg că este atacată la CCR, fie de preşedinte, fie de CSM, fie de procurorul general. În aceste condiţii, CCR poate da un aviz, poate hotărî dacă este sau nu este constituţională”, mai precizeaza News.ro