Iordania, o posibilă ţintă viitoare a jihadiştilor din Irak şi Siria

Iordania şi-a întărit măsurile de securitate la frontiera cu Irakul după ce guvernul irakian a pierdut controlul asupra tuturor punctelor de trecere cu Siria, a indicat luni un responsabil al securităţii sub protecţia anonimatului.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 05:23
Iordania, o posibilă ţintă viitoare a jihadiştilor din Irak şi Siria

‘Armata iordaniană a trimis la frontiera irakiană un număr suplimentar de trupe, tancuri, lansatoare de rachete şi vehicule blindate’, a declarat el pentru AFP, subliniind că ‘armata nu va tolera nicio infiltrare’ în Iordania.

Ministrul informaţiei şi totodată purtător de cuvânt al guvernului, Mohammad Momani, a precizat că acestea sunt ‘măsuri de precauţie, care corespund evoluţiei situaţiei în teren’.

Ofensiva rapidă lansată în 9 iunie în Irak de insurgenţii suniţi conduşi de jihadiştii din Statul Islamic în Irak şi în Levant (EIIL) alarmează Iordania vecină, care se teme de o contaminare într-o ţară confruntată deja cu afluxul de refugiaţi sirieni şi cu proprii săi islamişti locali.

Potrivit experţilor, Iordania ar putea fi una dintre viitoarele ţinte ale EIIL.

Insurgenţii în Irak au cucerit duminică postul de frontieră de la Al-Walid cu Siria, au indicat luni ofiţeri irakieni, după ce capturaseră postul de frontieră de la Al-Qaim. Forţele care păzeau postul Al-Walid s-au repliat spre o poziţie spre frontiera iordaniană.

Cel de-al treilea post de frontieră, la Rabia, a fost abandonat săptămâna trecută de forţele irakiene în cursul unei ofensive a jihadiştilor în provincia Ninive (în nord). El este controlat în prezent de forţele de securitate kurde.

Potrivit unor informaţii neconfirmate din sursă independentă, insurgenţii ar fi cucerit şi postul de frontieră de la Tirbil, situat la 370 km est de Amman. Responsabilii iordanieni susţin însă că nu au cunoştinţă de o astfel de evoluţie a situaţiei.

Amman, care trebuie să-şi asume responsabilitatea a circa 600.000 de refugiaţi sirieni pe teritoriul său, se confruntă de mai mult timp cu probleme de securitate provocate de proprii săi jihadişti, dintre care mulţi s-au alăturat EIIL şi altor grupuri afiliate Al-Qaida în Irak şi în Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou mare parc în Bucureşti, aşteptat de zeci de mii de oameni. Unde vor autorităţile să-l construiască
Un nou mare parc în Bucureşti, aşteptat de zeci de mii de oameni. Unde vor autorităţile să-l construiască
Primăria Sectorului 6 a anunţat organizarea unei dezbateri publice pentru un nou parc în Bucureşti. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, i-a invitat pe locuitorii din zona Serelor Militare să......
Batem Austria în zece ani? În 2034, România ar putea intra în top 10 economii din UE, care sunt condițiile
Batem Austria în zece ani? În 2034, România ar putea intra în top 10 economii din UE, care sunt condițiile
PIB-ul nominal al României ar putea depăși 700 miliarde de euro în 2034 și se poate apropia de 800 de miliarde de euro ...
7.360 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în T1 2025
7.360 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în T1 2025
În trimestrul I al anului, s-au eliberat 7.630 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu ...
Cât a plătit Romgaz către statul român, în 2024, redevenţe, taxe şi impozite
Cât a plătit Romgaz către statul român, în 2024, redevenţe, taxe şi impozite
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a plătit în 2024 către Guvernul României o sumă totală de 3,88 miliarde ...