Iordania vrea instalarea de rachete Patriot pe teritoriul său – ministru

Iordania, ţară vecină cu Siria, a anunţat duminică după amiază că este în tratative cu ţările "prietene", pentru a instala rachete Patriot pe teritoriul său, după modelul Turciei, relatează AFP.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 05:11
Iordania vrea instalarea de rachete Patriot pe teritoriul său - ministru

„Iordania vrea să instaleze baterii de rachete Patriot pentru a-şi întări capacitatea defensivă şi în scopul de a îmbunătăţi apărarea ţării”, a declarat ministrul Informaţiilor, Mohamed Momani, în timpul unei conferinţe de presă.

„Suntem în prezent în stadiul tratativelor cu statele prietene”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului, fără să ofere alte precizări.

O sursă din cadrul NATO a precizat săptămâna trecută pentru AFP că patru baterii de rachete Patriot au sosit deja în Turcia, în cadrul unei misiuni a Alianţei pentru protejarea frontierei turce de orice escaladare a conflictului din Siria vecină.

NATO a aprobat instalarea acestora în decembrie.

Iordania, care adăposteşte peste 500.000 de refugiaţi sirieni, s-a îngrijorat şi ea de eventualitatea unui atac sirian.

„Dorim şi cerem rachete Patriot. Discutăm deja despre acest lucru deoarece vrem să ne protejăm”, a explicat săptămâna trecută premierul Abdallah Nsour, pentru cotidianul din Qatar Al-Sharq.

În aprilie, secretatul american al Apărării, Chuck Hagel, a dezvăluit faptul că aproximativ 150 de militari americani au fost deja detaşaţi în Iordania în urmă cu un an, ridicând la peste 200 de persoane contingentul american din Iordania.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...