Iorgulescu, EY: Implementarea plăţii defalcate a TVA încalcă prevederile comunitare

‘Contrar celor susţinute în Nota de fundamentare, implementarea acestui mecanism încalcă prevederile comunitare, în primul rând prin neobţinerea unei autorizări specifice de la Consiliul European pentru o derogare de la Directiva de TVA privind plata TVA. Or, pentru a obţine o astfel de derogare, România ar fi trebuit să prezinte un studiu de impact temeinic şi, mai mult, să demonstreze că mecanismul nu ar afecta valoarea globală a încasărilor din TVA, colectată în stadiul consumului final. Ne exprimăm pe această cale îndoielile privind îndeplinirea acestor criterii’, se arată în document.

Potrivit acestuia, dacă, într-adevăr, mecanismul românesc de defalcare a plăţii ar fi inspirat de cel italian (aşa cum susţin autorii), exemplul ar trebui urmat până la capăt.

‘Totuşi, diferenţele faţă de modelul italian sunt semnificative, începând de la obţinerea derogării impuse de legislaţia comunitară, persoanele şi sectorul de activitate care sunt avute în vedere (respectiv, livrările de bunuri şi prestările de servicii către autorităţi publice, în urma dovezilor statistice privind practicile frauduloase din acest domeniu), mecanismul de funcţionare şi aplicarea temporară (ca, de altfel, orice măsură menită să combată fenomenul de evaziune fiscală şi fraudă, ce derogă de la regula generală). Ar fi fost de interes opinia Comisiei Europene cu privire la impactul la nivelul României a acestei măsuri, însă aceasta nu este disponibilă, având în vedere că nu s-a realizat nicio consultare în acest sens’, menţionează sursa citată.

Sistemul de defalcare a plăţii implementat de Polonia este diferit faţă de cel românesc, menţionează Iorgulescu, fiind unul opţional şi temporar.

‘Mai mult, la această formă s-a ajuns în câţiva ani de analiză, studii şi adaptare la mediul economic polonez’, conform EY.

Compania susţine că scopul declarat al sistemului este eliminarea sau reducerea semnificativă a concurenţei neloiale din partea evazioniştilor.

‘În practică, sistemul înseamnă ‘pedepsirea’ contribuabililor de bună-credinţă prin blocarea resurselor financiare (având consecinţele financiare şi comerciale negative aferente) în conturile dedicate TVA şi restituirea lor (dacă este cazul) doar în baza autorizării ANAF. Nu ştim, însă, cum şi în cât timp. Prin urmare, sistemul presupune indisponibilizarea resurselor contribuabililor şi punerea lor la dispoziţia Bugetului de stat înainte de termenul legal, fără dobândă sau vreun alt fel de motivaţie fiscală (cum ar fi, de exemplu, acordarea unui calificativ bun în vederea reducerii riscului fiscal şi accelerarea rambursărilor de TVA)’, informează documentul citat.

Potrivit acestuia, pe partea administrativă, pe lângă costurile uriaşe (la nivelul sutelor de mii de euro, în funcţie de dimensiunea companiei) ce ar trebui mobilizate pentru adaptarea sistemelor informatice şi financiar-contabile, monitorizarea plăţilor defalcate va deveni mult mai complexă şi va antrena resurse suplimentare din partea companiilor.

‘Să ne gândim la un operator din domeniul telecomunicaţiilor, care realizează încasări de la diverşi beneficiari (persoane impozabile sau nu, înregistrate în scopuri de TVA sau nu, pentru operaţiuni supuse unor cote diferite de TVA), atât prin numerar, cât şi transfer bancar (ca să nu mai vorbim de cartele ‘multipurpose’ sau alte tipuri de vouchere), având disponibile conturi bancare deschise la cinci bănci comerciale (cel puţin). După intrarea în vigoare a mecanismului de plată defalcată a TVA, pe lângă investiţia în adaptarea sistemului ERP, o astfel de companie ar trebui să înfiinţeze un departament care să se ocupe exclusiv de monitorizarea plăţilor TVA realizate de beneficiari, ceea ce ar însemna o reală piedică în desfăşurarea activităţii sale de bază. Ce să mai vorbim de companiile care folosesc un centru de servicii externalizate (SSC)? Din India!’, mai arată oficialul EY.

Persoanele nerezidente înregistrate în scopuri de TVA în România vor avea obligaţia de deschidere a conturilor de TVA.

‘O astfel de obligaţie se adaugă la numeroasele obligaţii administrative (menţionăm aici doar declaraţia 394) care fac, oricum, din România un mediu de afaceri neatractiv pentru investitorii străini. Nu trebuie să uităm nici de sancţiunile disproporţionate, care ajung până la 50% din suma de TVA nevirată, nivel ce contravine în mod flagrant principiului proporţionalităţii. Reiterăm, pe această cale, că principiile generale de interpretare a legislaţiei comunitare, dezvoltate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, reprezintă legislaţia europeană secundară şi trebuie luate în considerare în mod obligatoriu (fiind mai presus de legislaţia naţională). Pe de altă parte, ne întrebăm (din nou) dacă instituţiile statului (de exemplu, ANAF) sunt în mod real pregătite să facă faţă acestei modificări, atât din punct de vedere administrativ, cât şi de control. Următoarea întrebare care vine (în mod legitim) este: care va fi sancţiunea în sarcina ANAF dacă nu va fi capabilă să gestioneze acest mecanism şi aprobările pentru retragerea de numerar din conturile distincte de TVA nu vor fi date într-un timp rezonabil (cum ar fi 3 zile, dacă am aplica reciprocitatea)’, conform companiei de consultanţă.